x close

Poliţia franceză a arestat un alt lider ETA

de G.C.P    |    29 Oct 2012   •   13:57
Poliţia franceză a arestat un alt lider ETA 479 Foro: AFP

Izaskun Lesaka, cel mai experimentat lider dintre cei trei care conduc gruparea bască separatistă, ETA, a fost arestat într-o razie a poliţiei franceze, care a avut loc într-un hotel din oraşul Macon, transmite Ministerul Francez de Interne, prin intermediul unui comunicat oficial

În momentul descinderii forţelor speciale, Lesaka se afla în camera de hotel cu un bărbat, şi el membru ETA, pe care poliţia l-a identificat ulterior ca fiind Joseba Iturbide.
Ambii deţineau arme de foc asupra lor, dar nu au opus rezistenţă.

Femeia era căutată din 2005 şi a fost condamnată, în lipsă, la şapte ani de închisoare, pentru implicarea din cadrul ETA.
Conform ziarului spaniol, El Mundo, Lesaka conducea aripa militară a grupării separatiste.

Arestarea celor doi membri ETA reprezintă o nouă lovitură dată acestei organizaţii, care a anunţat, anul trecut, că renunţă la actele de violenţă, după 40 de ani de luptă pentru independenţa ţinutului basc.

Uniunea Europeană şi Statele Unite consideră ETA ca fiind o grupare teroristă. De-alungul timpului, 825 de persoane au fost ucise în atentate cu bombă sau asasinate puse la cale de ETA.

Citeşte mai multe despre:

spania franta
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati