Antena 3 CNN Externe Polițiștii canadieni îi amenință pe protestatarii din Ottawa cu arestarea, în încercarea de a elimina blocajul

Polițiștii canadieni îi amenință pe protestatarii din Ottawa cu arestarea, în încercarea de a elimina blocajul

Poliția din capitala Canadei și-a intensificat prezența printre protestatarii din Ottawa și încearcă să elimine blocajul. Oamenii sunt amenințați cu arestarea.

Polițiștii canadieni îi amenință pe protestatarii din Ottawa cu arestarea, în încercarea de a elimina blocajul
Sursa foto: Twitter/ Anne Y Mous
de Cerasela Stafie    |    17 Feb 2022   •   22:32

Demonstranților, dintre care mulți se află în Ottawa de la sfârșitul lunii ianuarie, împotrivindu-se restricțiilor Covid, li s-a spus să plece sau să riscă să fie arestați.

Acest lucru se întâmplă la câteva zile după ce guvernul federal a apelat la Legea privind situațiile de urgență, nefolosită până acum. Actul impune interdicții de întrunire publică în unele zone, printre alte măsuri.

Poliția din Ottawa a declarat că intenționează să elibereze străzile în ”zilele următoare” și a ridicat noi bariere în apropierea locului de protest, scrie BBC.

Protestatarii, dintre care mulți stau în aproximativ 400 de camioane grele și alte vehicule pe străzile orașului din jurul parlamentului, au rămas la Ottawa, sfidând ordinul de a pleca.

Joi, premierul Justin Trudeau a apărat utilizarea de către guvernul său a legii privind situațiile de urgență în Camera Comunelor, declarând că invocarea actului este ”o ultimă soluție”, necesară pentru a pune capăt protestelor despre care a spus că amenință economia națională, siguranța publică și relațiile cu SUA.

Măsurile temporare de urgență permit desfășurarea forțelor de ordine federale și provinciale pentru a ajuta poliția locală cu protestul de la Ottawa, pe care guvernul l-a considerat ilegal. Acestea includ, de asemenea, amenzi sau pedepse cu închisoarea pentru participanții care aduc copii la locul protestului sau care asistă demonstranții cu provizii precum combustibil sau alimente.

Băncile și alte instituții financiare (inclusiv casele de credit și platformele de criptomonede) au primit ordin să nu mai facă afaceri cu cei asociați cu protestele. Camionagiii care participă la demonstrație s-ar putea trezi cu conturile înghețate și asigurarea vehiculului suspendată.

”Consecințele sunt reale și vor afecta”, a declarat joi vicepremierul Chrystia Freeland. Oficialii guvernamentali au spus că există elemente extremiste prezente în rândul manifestanților și că protestele au devenit un ”punct de adunare pentru grupurile anti-guvernamentale și anti-autoritare”.

Protestele au început cu un convoi de camioane care se îndrepta către Ottawa pentru a se opune obligativității vaccinării pentru camionagiii care trec granița dintre SUA și Canada, dar în cele din urmă au devenit despre o opoziție mai largă față de restricțiile pandemice și de guvernul lui Trudeau.

Demonstrația de la Ottawa a inspirat asemenea proteste în diferite puncte de frontieră, care au afectat comerțul dintre SUA și Canada, stârnind îngrijorări din partea Casei Albe.

×
Subiecte în articol: protest ottawa camionagii politisti
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close