Luni, cu ocazia comemorării declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a cerut Germaniei să plătească Poloniei despăgubiri pentru invazia începută pe 1 septembrie 1939 şi pentru ocupaţia de către forţele regimului nazist, scrie Agerpres.
La o ceremonie organizată la Gdansk, Nawrocki a afirmat că problema despăgubirilor trebuie reglementată pentru a asigura un parteneriat polono-german bazat pe adevăr şi pe relaţii bune.
"Ca ţară din prima linie, ca ţara cea mai importantă de pe flancul estic al NATO, Polonia are nevoie de dreptate, adevăr şi relaţii clare cu Germania, dar are nevoie şi de despăgubiri de la statul german", a declarat preşedintele la monumentul comemorativ din Westerplatte.
Partidul de opoziţie Lege şi Justiţie (PiS), care a susţinut campania electorală a conservatorului Nawrocki, a cerut de mai multe ori Berlinului despăgubiri de război. Conform agenţiei poloneze de presă PAP, preluată de dpa, şeful statului a cerut guvernului de la Varşovia, condus de premierul de centru Donald Tusk, să se alăture solicitării de despăgubiri.
Problema respectivă a constituit, în ultimii ani, un punct sensibil în relaţiile bilaterale. Partea germană susţine că situaţia a fost reglementată prin tratatele care au permis reunificarea Germaniei în 1990.
Monumentul de pe peninsula Westerplatte din Gdansk, la Marea Baltică, marchează locul uneia din primele bătălii de după invazia nazistă în Polonia care a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial. O navă militară germană a tras asupra unui avanpost polonez, iar apărătorii acestuia au rezistat ulterior timp de şapte zile atacului unor forţe de asalt copleşitoare.