Antena 3 CNN Externe Polonia a decis să expulzeze 45 de diplomați ruși. Reacția Ambasadei Rusiei

Polonia a decis să expulzeze 45 de diplomați ruși. Reacția Ambasadei Rusiei

Polonia a decis să expulzeze 45 de diplomați ruși suspectați de spionaj împotriva țării, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului polonez de externe. Ambasada Rusei la Varșovia a reacționat cu rapiditate.

Polonia a decis să expulzeze 45 de diplomați ruși. Reacția Ambasadei Rusiei
Sursa foto: Twitter/ LBCI Lebanon News EN
de Cerasela Stafie    |    23 Mar 2022   •   15:30

Update, ora 15:30: Cei 45 fie sunt suspectați că sunt spioni, fie sunt asociați cu spioni, a declarat mai devreme Stanislaw Zaryn, un purtător de cuvânt al serviciilor speciale poloneze.

Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a negat acuzațiile după ce a fost chemat miercuri la ministerul polonez de externe: ”am primit o notă de la Ministerul polonez de Externe cu privire la expulzarea a 45 de angajați ai noștri – ambasadă, misiune comercială – din cauza activităților care nu sunt conforme cu Convenția de la Viena”, a declarat el, prin intermediul agenției de presă rusă de stat Tass.

Potrivit lui Andreev, ”nu există motive pentru această” decizie: ”angajații noștri au desfășurat o activitate diplomatică și comercială normală”, a spus reprezentantul. „Nu există motive pentru astfel de acuzații”.

Însuși ambasadorul nu se află pe lista diplomaților expulzați. "Nu am fost declarat persona non grata. Rămân", a spus Andreev, subliniind că legăturile diplomatice dintre cele două țări se desfășoară în continuare

"Formal, relațiile există. Nu au fost întrerupte. Există ambasade, există ambasadori", a menționat el.

Reprezentantul a mai declarat că Rusia este ”îndreptățită să ia propriile decizii în ceea ce privește pașii reciproci”. Potrivit lui Andreev, aceștia  ”vor urma cu siguranță […] sub principiul reciprocității”. Întrebat dacă diplomații polonezi vor fi expulzați din Rusia, trimisul a spus „desigur”.

Potrivit ambasadorului, diplomații expulzați trebuie să părăsească țara în intervale de timp diferite, maximul fiind de cinci zile. El a asigurat că ambasada Rusiei va continua să funcționeze, iar diplomații expulzați nu vor fi înlocuiți cu noi angajați. Ministerul de Externe al Poloniei i-a spus trimisului rus că ”nu există motive pentru un număr atât de mare de angajați. Se pare că partea poloneză nu va fi de acord cu un înlocuitor”, a menționat el.

Știre inițială, ora 11:42:

Serviciile speciale ale Poloniei au cerut miercuri Ministerului de Externe să expulzeze 45 de diplomați ruși. Se presupune că unii dintre ei lucrau pentru serviciile secrete sub acoperirea activității diplomatice, a declarat purtătorul de cuvânt Stanislaw Zaryn.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că ambasadorul Rusiei a fost chemat la ministerul de externe.  Deciziile privind măsurile viitoare vor fi anunțate după întâlnire, scrie Reuters.

Veștile au ajuns cu rapiditate la Moscova. Agenția de presă RIA a transmis, citând Ministerul rus de Externe, că Rusia va riposta dacă diplomații săi sunt expulzați din Polonia.

×
Subiecte în articol: Polonia expulzare diplomați ruși Rusia
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close