Antena 3 CNN Externe Polonia: rachetele Patriot nu vor fi doar pentru antrenamente

Polonia: rachetele Patriot nu vor fi doar pentru antrenamente

Polonia: rachetele Patriot nu vor fi doar pentru antrenamente
Sursa foto: rachete patriot
28 Mai 2009   •   15:08

O baterie de rachete Patriot ce va fi staţionată în Polonia ar trebui desfăşurată în acest an, şi serveşte nu numai pentru antrenamentul personalului american, ci şi pentru apărarea anti-aeriană a Poloniei, a declarat ministrul polonez al Apărării, Bogdan Klich .

?Declaraţia privind cooperarea strategică din august anul trecu menţionează clar că instalarea primei baterii de rachete Patriot trebuie să aibă loc nu mai târziu de sfârşitul acestui an. Rămânem fideli acestei date în discuţiile cu partenerii americani?, preciza Klich .
Acesta arăta că cele două părţi negociază acum statutul soldaţilor străini, ce va permite staţionarea a circa 100 de soldaţi SUA.

?Ne apropiem de finalizarea discuţiilor. Vom mai avea 1-2 întâlniri în iunie, şi în caz că nu se ajunge la un acord, încă una în iulie?.

Anterior, un purtător de cuvânt al Pentagonului declara că rachetele Patriot vor fi plasate în Polonia doar pentru antrenamente.

Conform acordului ruso-polonez de anul trecut, 10 rachete interceptoare vor fi plasate la Redzikowo, în nordul Poloniei, ca parte a unui sistem mai larg de apărare ce va include şi radarele din Cehia.

Rusia se opune planului de apărare anti-rachetă şi a avertizat că va desfăşura rachete cu rază scurtă de acţiune în enclava baltică Kaliningrad, de la graniţa Poloniei, ca răspuns la planul american.
Antena3.ro

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close