Antena 3 CNN Externe Povestea dramatică a unei familii din Georgia. FBI-ul a descins, din greşeală, în casa lor şi vor să dea în judecată celebra instituţie

Povestea dramatică a unei familii din Georgia. FBI-ul a descins, din greşeală, în casa lor şi vor să dea în judecată celebra instituţie

Alina Drăguşin
3 minute de citit Publicat la 00:26 30 Apr 2025 Modificat la 12:10 30 Apr 2025
colaj-cu-2-poze-agent-fbi-fara-sa-i-se-vada-fata-sediul-institutiei-americane-cu-steagul-sua
Copilul şi cei doi parteneri au fost traumatizaţi de agenţii FBI care au descins la adresa greşită. Sursa foto: Getty Images

Povestea dramatică a unei familii din statul american Georgia a impresionat milioane de oameni din toate colţurile lumii. Mai mulţi agenţi de la Biroul Federal de Investigații (FBI) au descins, din greşeală, în casa lor, iar acum vor să dea în judecată celebra instituţie americană. În urma acestei erori total inacceptabilă, un copil, de şapte ani la acea vreme, şi cei doi parteneri au experimentat o "suferinţă emoţională severă", potrivit The Independent.

"Am crezut că misiunea lor era să ne omoare", a spus Trina

Hillard Cliatt și Curtrinia Martin, cer Curții Supreme să le permită să dea în judecată agenții FBI care le-au percheziționat din greșeală casa în 2017, au scris jurnaliştii publicaţiei The Independent. Oamenii legii au intrat în locuinţa cuplului din Atlanta, capitala statului american Georgia, cu grenade şi arme de foc. 

Episodul traumatizant s-a petrecut în zorii zilei de 18 octombrie 2017, pe când cei doi adulţi şi Gabe Martin, în vârstă de şapte ani la acea vreme, dormeau liniştiţi. Mascaţi, agenţii FBI le-au spart uşa de la intrare şi au lansat grenade, după ce au descins la adresa greşită.  

Trina, aşa cum îi spun apropiaţii femeii, a fost ținută sub amenințarea armei de agenții de la FBI în dressing-ul ei şi nu au lăsat-o să se apropie de fiul ei, care stătea ghemuit sub patul lui şi era "îngrozit" de intervenţia amplă. Toi, care era atunci logodnicul Trinei, a fost târât pe podea și încătușat în timp ce mai mulți agenți l-au înconjurat cu arme de foc.

În momentul în care un agent FBI i-a cerut lui Hillard Cliatt să repete adresa casei, acesta şi-a dat seama că el şi colegii lui au descins, de fapt, la o altă locuinţă. Imediat după acele clipe, oficialul american i-a scos bărbatului cătuşele şi a plecat împreună cu ceilalţi agenţi FBI spre casa în care ar fi trebuit să ajungă iniţial şi care se afla în apropiere de locuinţa cuplului format din Trina şi Toi, aşa cum le spun prietenii celor doi.

Copilul şi cei doi parteneri au fost traumatizaţi de agenţii FBI care au descins la adresa greşită

După descinderea făcută la adresa corectă, agentul principal de la FBI a revenit în casa în care locuiau Curtrinia Martin şi Hillard Cliatt ca să îşi ceară scuze. Însă, copilul şi adulţii au suferit ceea ce ei au numit o "suferinţă emoţională severă" în timpul descinderii care a durat mai puţin de cinci minute, conform The Washington Post.

"Eu am crezut că cineva intră prin efracție și a fost atât de haotic, încât am crezut că au o misiune. Iar misiunea era să ne omoare", a declarat Trina într-un interviu pentru cei de la ABC News.

Gabe, care acum are 13 ani, a povestit că experienţa i-a schimbat viața și i-a oferit o altă perspectivă asupra lumii.

"Eu nu am avut o copilărie din cauza acestui episod. Așadar, experienţa m-a cam schimbat ca persoană", a spus băiatul pentru ABC News.

Curtrinia Martin a mărturisit într-un interviu că fiul ei a devenit extrem de anxios după ce agenţii FBI au descins din greşeală în locuinţa lor – Gabe decojea vopseaua de pe pereți şi trăgea fire din haine. În dosare, avocaţii au susţinut că băiatul a fost nevoit să schimbe de două ori şcoala la care învăţa din cauza "stării sale emoționale".

În speranţa că vor reuşit să obțină despăgubiri și să tragă oamenii legii la răspundere, Hillard Cliatt și Curtrinia Martin i-au dat în judecată pe agenții FBI care au condus raidul, conform Legii federale privind despăgubirile pentru acte ilicite – o lege care permite intentarea de procese împotriva guvernului federal pentru prejudiciile cauzate de angajații guvernamentali.

Aceasta este una dintre rarele excepții de la imunitatea suverană de care beneficiază, de obicei, guvernul federal.

Potrivit unui document, Curtrinia Martin şi Hillard Cliatt au dat în judecată agenții FBI pentru reţinere ilegală, arestare ilegală, pătrundere ilegală, agresiune și neglijență, dar şi alte pretenții.

Avocații lui Hillard Cliatt şi ai Curtriniei Martin susţin că echipa FBI "a săvârșit o acțiune neglijentă și necorespunzătoare" atunci când a percheziționat casa incorectă. În plus, ei au subliniat că eroarea ar fi putut fi prevenită.

Momentan, judecătorii americani s-au pronunțat împotriva lui Martin și Cliatt, spunând că agenții FBI "pur și simplu au făcut o greșeală".

Agentul FBI responsabil de raid a declarat că acesta a fost planificat și că s-au făcut cercetări în prealabil pentru a se asigura că acţiunea va decurge fără probleme. Toate acestea au inclus fotografierea casei în timpul zilei, scrierea unor note despre cum să fie efectuată căutarea și distribuirea unor fotografii. În cele din urmă, agenții FBI au greșit casa în timpul descinderii care a avut loc în zorii zilei de 18 octombrie 2017.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close