Antena 3 CNN Externe Povestea incredibilă a unui tânăr prins în atacul armat de la Fort Lauderdale: Laptopul din ghiozdan mi-a salvat viața

Povestea incredibilă a unui tânăr prins în atacul armat de la Fort Lauderdale: Laptopul din ghiozdan mi-a salvat viața

Povestea incredibilă a unui tânăr prins în atacul armat de la Fort Lauderdale: Laptopul din ghiozdan mi-a salvat viața
Sursa foto: Foto: captură cnn.com
07 Ian 2017   •   19:41

Cel puțin cinci oameni au murit și alți opt au fost răniți, după ce un bărbat de aproximativ 26 de ani a deschis focul pe Aeroportul Fort Lauderdale - Hollywood din Florida, SUA, în zona de ridicare a bagajelor.

Potrivit Reuters, atacatorul reținut de polițiști a fost pasager într-un zbor dinspre Alaska, cu o armă într-o geantă. După colectarea bagajului, el s-ar fi refugiat la baie, unde a încărcat arma. La întoarcere, a început să tragă la întâmplare în oamenii care își așteptau bagajele.

Inițial s-a spus că acesta venea dinspre Canada, însă Air Canada a negat că atacatorul s-ar fi aflat într-un zbor al companiei.

Bărbatul, identificat drept Esteban Santiago, purta un tricou cu Star Wars și avea asupra lui documente de identificare militară, în momentul atacului.

Unul dintre martorii la acest atac armat a descris cum a fost salvat în mod miraculos de laptopul pe care îl avea în ghiozdan.

“Ghiozdanul mi-a salvat viața”, a explicat Steve Frappier, pentru CNN.

“Am căzut și ghiozdanul încă era pe spatele meu. M-am întors pe burtă și ghiozdanul a rămas pe spate și un glonț care a ricoșat înspre mine s-a oprit în laptop. Am simțit că am fost lovit în spate. Doar mai târziu, când am ajuns la baie, am descoperit că glonțul a intrat la mine în ghiozdan și în laptop. Când am predat ghiozdanul către FBI, agenții au găsit și glonțul. Este incredibil.”

×
Subiecte în articol: tanar atac armat aeroport Hollywood laptop
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close