Antena 3 CNN Externe Premierul Poloniei: ”Trupele rusești sunt aproape de țărmul României”. Granițele vor fi întărite prin prezență militară

Premierul Poloniei: ”Trupele rusești sunt aproape de țărmul României”. Granițele vor fi întărite prin prezență militară

Polonia și România își întăresc securitatea granițelor prin creșterea prezenței militare, în contextul invadării Ucrainei de către Rusia.

Premierul Poloniei: ”Trupele rusești sunt aproape de țărmul României”. Granițele vor fi întărite prin prezență militară
Sursa foto: Hepta / Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki
de Adelina Miron    |    04 Mar 2022   •   14:45

„Trupele rusești sunt aproape de țărmul României, de granițele Poloniei, în Belarus. Să prevenim este un lucru, dar trebuie să ne și pregătim pentru alte pericole. Trebuie să ne întărim flancul estic.”, a transmis premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Forțele armate ale Poloniei se vor alătura Grupului de luptă al NATO din România, a transmis premierul României după o ședință de guvern comună desfășurată ieri la Varșovia.

„Am avut discuții despre toate măsurile care s-au luat astfel încât să putem să întărim apărarea pe Flancul Estic al alianței. Avem deja măsuri pe care le-am derulat împreună. Este o structură militară poloneză care face parte din brigada multinațională în România.

Avem o structură care face parte din Grupul de luptă care este prezent pe teritoriul polonez și am discutat cu domnul prim-ministru ca odată cu sporirea prezenței forțelor aliate în regiunea Mării Negre și, desigur, în Polonia și în regiunea Mării Baltice, să analizăm și să putem să avem un nou pachet de forțe care să poată să fie deplasat în țara noastră.

În felul acesta am obținut acordul domniei sale pentru ca o subunitate să fie parte la Grupul al cărei națiune cadru va fi Franța.

(...) Am decis să continuăm să sprijinim atât Ucraina cât și Republica Moldova și Georgia în parcursul lor de aderare la Uniunea Europeană.

Ținând cont de situația de securitate, vreau să reiterez că România și Polonia, așa cum ne place amândurora să recunoaștem, sunt doi piloni de securitate de flancul estic, vor continua să colaboreze și împreună să-și dezvolte capabilitățile și împreună să găsească soluții, astfel încât siguranța cetățenilor celor două țări să fie asigurată”, a transmis Nicolae Ciucă.

 

×
Subiecte în articol: premier Polonia Rusia invazie România trupe
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close