Antena 3 CNN Externe Premierul libanez a demisionat de teamă că va fi asasinat

Premierul libanez a demisionat de teamă că va fi asasinat

Premierul libanez a demisionat de teamă că va fi asasinat
Sursa foto: Foto: Saad Hariri / Facebook
04 Noi 2017   •   15:25

 Premierul libanez Saad Hariri şi-a anunţat sâmbătă demisia, spre surpriza generală, acuzând Hezbollahul şiit şi aliatul său iranian de "supremaţie" asupra Libanului şi declarând că se teme pentru viaţa sa, informează sâmbătă AFP. 

"Îmi anunţ demisia din postul de prim-ministru", a declarat Hariri, care se află în prezent în Arabia Saudită, într-un discurs retransmis de postul de televiziune prin satelit Al-Arabiya, cu sediul în Dubai. 

Demisia, deloc aşteptată, intervine la un an după nominalizarea sa. Puternica mişcare armată Hezbollahul şiit face parte din guvernul lui Hariri. 

"Simt că viaţa mea este în pericol", a afirmat Hariri, apreciind că Libanul se află într-o situaţie similară aceleia care a precedat asasinarea tatălui său în 2005, Rafic Hariri, fost prim-ministru. Patru membri ai Hezbollah au fost acuzaţi în această crimă care a zguduit Libanul. 

Hezbollahul este un aliat crucial al regimului Bashar al-Assad în războiul din Siria vecină. Gruparea este susţinută de Teheran şi este singura formaţiune libaneză care şi-a păstrat armele după încheierea războiului civil din Liban (1975-1990). Hezbollahul refuză să renunţe la arsenalul său, principalul măr al discordiei în ţară, notează AFP. 

"Iranul are supremaţia asupra destinului ţărilor din regiune (...) Hezbollahul este braţul Iranului nu doar în Liban, ci şi în alte ţări arabe", a denunţat Hariri, un apropiat al Riadului. "Şi "în ultimele decenii, Hezbollahul a impus o stare de fapt împlinit prin forţa armelor", a adăugat premierul demisionar, care şi-a citit discursul din spatele unui birou, având în faţă un drapel libanez. 

Potrivit Reuters, biroul preşedintelui libanez Michel Aoun a anunţat sâmbătă că Saad Hariri i-a telefonat şefului statului "din afara Libanului" pentru a demisiona din funcţia de prim-ministru şi că Aoun aşteaptă întoarcerea lui Hariri pentru a afla "circumstanţele demisiei acestuia".

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: premier Liban demisie asasinare nominalizare
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close