Antena 3 CNN Externe Premierul thailandez, sabotat de conaţionali. Vezi ce i-au făcut hackerii

Premierul thailandez, sabotat de conaţionali. Vezi ce i-au făcut hackerii

Premierul thailandez, sabotat de conaţionali. Vezi ce i-au făcut hackerii
04 Oct 2011   •   15:23

Contul de Twitter al primului ministru din Thailanda, Yingluck Shinawatra, a fost spart în weekend, iar hacker-ul a postat opt mesaje critice la adresa guvernului. Persoana responsabilă pentru acest atac a spart mai întâi contul de e-mail al premierului şi a căpătat astfel acces la contul de Twitter, conform declaraţiilor făcute de ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicării (ICT), Anudith Nakornthap.

Acesta a spus că suspectul este cu siguranţă un conaţional, care a schimbat parolele primului ministru după ce a obţinut accesul către conturile de e-mail şi Twitter. El va fi amendat cu 100.000 de baht (aproximativ 10.000 lei) şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani conform unei legi din 2007.

Conform ministrului, o singură persoană apropiată primului ministru cunoştea parola contului de Twitter.

El a mai menţionat că doamna Yingluck nu intenţionează să îşi creeze un nou cont oficial pe Twitter în viitorul apropiat, dar că se va consulta cu ministerul ICT pentru a găsi modalităţi de îmbunătăţire a securităţii pe Internet şi pe reţelele de socializare.

×
Subiecte în articol: hackeri Twitter Thailanda premier
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close