Antena 3 CNN Externe Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a remaniat guvernul şi a numit un nou premier

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a remaniat guvernul şi a numit un nou premier

Alina Drăguşin
1 minut de citit Publicat la 16:18 10 Mar 2025 Modificat la 16:18 10 Mar 2025
Poza de pe 12noiembrie 2024 în care apare Aleksander-Lukashenko, in timp ce se afla la Baku, în Azerbaijan
Aleksandr Lukaşenko este un aliat al Kremlinului şi a oferit ajutor Rusiei în invadarea Ucrainei. Sursa foto: Getty Images

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a decis remanierea guvernului şi a numit un nou premier, a anunţat luni agenţia de presă oficială Belta, citată de dpa, au scris jurnaliştii de la Agerpres. Liderul de la Minsk i-a oferit funcţia de prim-ministru lui Aleksandr Turchin.

"Aşa cum am promis, o nouă generaţie va conduce ţara", a a declarat Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 70 de ani, după ce a demis mai mulţi miniştri în ultimele zile, potrivit Agerpres.

Aflat la putere din 1994, Lukaşenko este cel care hotărăşte direcţia politică a ţării.

Până în prezent, Aleksandr Turchin, în vârstă de 49 de ani, a ocupat funcţia de preşedinte al regiunii Minsk. El a servit şi în guvernul naţional în trecut.

Aleksandr Lukaşenko l-a numit pe premierul în exerciţiu Roman Golovcenko în fruntea Băncii Centrale a ţării, spunând că s-a conformat dorinţei acestuia ca sectorul bancar să aibă un rol mai mare în economia Belarusului.

La alegerile din ianuarie, Lukaşenko a obţinut o majoritate de 86%, conform rezultatelor publicate oficial. În ţară nu a fost permisă prezenţa observatorilor independenţi la alegeri, motiv pentru care Occidentul consideră că este vorba de o dictatură.

După alegerile din 2020, câştigate tot de Aleksandr  Lukaşenko, au urmat luni de proteste, care au fost înnăbuşite cu intevenţia violentă a forţelor de ordine şi s-au soldat cu detenţii în masă.

Aleksandr Lukaşenko este un aliat al Kremlinului şi a oferit ajutor Rusiei în invadarea Ucrainei.

×
x close