Antena 3 CNN Externe Preşedintele Comisiei Europene sprijină aderarea României la Schengen

Preşedintele Comisiei Europene sprijină aderarea României la Schengen

Preşedintele Comisiei Europene sprijină aderarea României la Schengen
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
14 Sep 2012   •   14:26

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a reiterat, în întâlnirea de vineri de la Bruxelles cu preşedintele Traian Băsescu, sprijinul său pentru aderarea României la spaţiul Schengen, informează Mediafax.
   
"Preşedintele Barroso a reiterat sprijinul său pentru aderarea României la spaţiul Schengen", se menţionează în comunicatul de presă transmis de Comisia Europeană după întrevederea celor doi oficiali.
   
De asemenea, Barroso a reluat şi suportul său pentru "necesitatea ca autorităţile române să consolideze managementul actual al fondurilor europene".
   
Totodată, potrivit comunicatului, preşedintele Barroso şi preşedintele Băsescu au făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia din Uniunea Europeană şi în particular din zona euro, discutând şi despre anunţurile făcute de preşedintele Barroso în discursul său privind starea Uniunii adresat în Parlamentul European.
   
"Cei doi oficiali au discutat în mod particular şi despre propunerile Comisiei privind uniunea bancară şi mecanismul unic de supraveghere, care vor întări zona euro în acelaşi timp cu protejarea intereselor ţărilor membre non-euro şi integritatea pieţei comune", se arată în comunicat.
   
De asemenea, cu privire la cadrul bugetar multianual 2014-2020, "cei doi preşedinţi au convenit asupra nevoii de a avea un buget ambiţios al UE, care să garanteze o politică de coeziune ambiţioasă şi să asigure îmbunătăţirea competitivităţii şi creşterii economice din Uniune", se mai arată în comunicatul Comisiei.
   

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close