Antena 3 CNN Externe Preşedintele din Burkina Faso a suspendat starea de urgenţă

Preşedintele din Burkina Faso a suspendat starea de urgenţă

Preşedintele din Burkina Faso a suspendat starea de urgenţă
31 Oct 2014   •   15:29

Preşedintele din Burkina Faso, Blaise Compaore (foto), a ridicat starea de urgenţă, pe care o declarase recent în ţară şi a anunţat că este dispus să poarte discuţii de negociere cu membrii opoziţiei.

"Sunt dispus să am discuţii deschise pe perioada traziţiei, la sfârşitul căreia voi preda puterea", a spus şeful statului într-o declaraţie televizată.

Anterior, Compaore anunţa dizolvarea parlamentului şi instaurarea stării de urgenţă, după protestele masive de ieri, prin care demonstranţii denunţau intenţia prelungirii mandatului său, care durează deja de 27 de ani.
Puţin mai târziu, şeful armatei, generalul Honoré Traoré declara că va fi format un guvern de tranziţie, care va conduce ţara în următoarele 12 luni.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close