Antena 3 CNN Externe Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, împlineşte azi 52 de ani

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, împlineşte azi 52 de ani

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, împlineşte azi 52 de ani
Sursa foto: Foto: EPA/ INTACT Images
de S.T.    |    04 Aug 2013   •   14:07

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, împlineşte azi 52 de ani. Liderul american îşi va petrece ziua la Camp David, împreună cu prietenii apropiaţi.

Festivităţile au început încă de ieri, cu o partidă de golf la Washington. Între timp, toate ambasadele Statelor Unite din ţările musulmare vor fi închise azi, din cauza ameninţărilor teroriste.

Conform serviciilor de securitate americane, există îndicii serioase că Al-Qaida sau aliaţii săi ar putea ataca instituţiile americane. Exemplul Statelor Unite a fost luat şi de ţări din Europa, precum Germania şi Franţa, care au închis pentru astăzi ambasadele din Yemen.

Turiştii americani sunt avertizaţi să fie deosebit de precauţi, mai ales în mijloacele de transport public sau în locurile aglomerate. Alerta este valabilă toată luna august, dar, potrivit presei, riscul este mai mare astăzi, de ziua de naştere a preşedintelui Barack Obama.

×
Subiecte în articol: Barack Obama Al Qaeda
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close