Antena 3 CNN Externe Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a lăsat fără imunitate pe parlamentari

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a lăsat fără imunitate pe parlamentari

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a lăsat fără imunitate pe parlamentari
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
08 Iun 2016   •   09:57

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promulgat marţi seară o reformă constituţională extrem de controversată care elimină imunitatea parlamentarilor, ceea ce face ca zeci de deputaţi pro-kurzi să poată fi urmăriţi în justiţie, a anunţat biroul său de presă, potrivit AFP.

Parlamentul turc a votat la 20 mai acest proiect al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), aflat la putere.

Aleşii Partidului Democratic al Poporului (HDP, prokurd) consideră că reforma este o manevră a guvernului pentru a reduce puterea parlamentului, acolo unde HDP ocupă a treia poziţie.

Preşedintele turc acuză HDP că este vitrina politică a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de către Ankara şi de către multe ţări drept organizaţie teroristă.

PKK şi-a reluat vara trecută lupta armată împotriva puterii centrale turce, după un armistiţiu de doi ani.

În prezent, 138 din cei 550 de deputaţi, de la toate partidele reprezentate în parlament, sunt expuşi la anchete penale, fără imunitate, dintre care 50 din cei 59 de aleşi ai HDP.

Potrivit detractorilor preşedintelui, această iniţiativă, denunţată atât în Turcia, cât şi în străinătate, face parte din strategia lui Erdogan de a exclude HDP din parlament şi de a întări AKP, pentru a putea obţine instaurarea regimului prezidenţial pe care îl cere de mult timp.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Recep Tayyip Erdogan
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close