Antena 3 CNN Externe Preşedintele venezuelean acuză occidentalii că au hrănit "MONSTRUL" jihadismului

Preşedintele venezuelean acuză occidentalii că au hrănit "MONSTRUL" jihadismului

Preşedintele venezuelean acuză occidentalii că au hrănit "MONSTRUL" jihadismului
Sursa foto: Foto:confirmado.com
25 Sep 2014   •   08:44

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat miercuri puterile occidentale că au contribuit în mare parte la creşterea puterii jihadismului în Orientul Mijlociu, un "monstru" care, potrivit lui, nu va fi învins decât dacă se respectă popoarele din regiune, scrie AFP.
   
Luând cuvântul în faţa Adunării Generale a ONU la New York pentru prima dată de când i-a succedat lui Hugo Chavez, Maduro a subliniat că Venezuela este "de acord să lupte împotriva terorismului", dar a criticat dur strategia folosită de Statele Unite pentru a combate organizaţia Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria.
 
"Doar o alianţă care respectă suveranitatea acestor naţiuni, participarea guvernelor lor, a popoarelor lor, a forţelor lor armate, va învinge terorismul islamic şi toate forţele teroriste care au apărut ca un Frankenstein, ca un monstru hrănit de Occident însuşi", a declarat preşedintele venezuelean.
   
Maduro, care a criticat susţinerea occidentalilor pentru rebeliunea din Siria împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat că dacă acesta va fi înlăturat de la putere, "se va stabili o putere a acestor grupări teroriste în această regiune vastă care include Siria, Libia, Irak şi Iordania".
   
"Guvernul democratic şi constituţional al Siriei a oprit teroriştii", a subliniat Maduro.
   
Epidemia de febră Ebola din Africa de Vest este în prezent "cea mai mare ameninţare" pentru lume, dar marile puteri sunt mai preocupate "să bombardeze popoarele Siriei şi Irakului", a adăugat preşedintele venezuelean.
   
Maduro s-a pronunţat şi în favoarea unei "transformări profude" a ONU pentru "a se adapta unei lumi multipolare, cu state şi regiuni emergente, care au propria voce şi aspiră să fie respectate".
   
Venezuela este candidată pentru anii 2015 şi 2016 la un loc de membru neparmament în Consiliul de Securitate a ONU, în cadrul grupului regional America Latină şi Caraibe, în locul Argentinei al cărei mandat de doi ani se încheie la sfârşitul lui 2014.
 

×
Subiecte în articol: Nicolas Maduro
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close