Prim-ministrul italian Giorgia Meloni va merge la Donald Trump, pe 17 aprilie, pentru a discuta despre tarifele impuse italiei, scrie Agerpres.
Meloni se confruntă cu un exerciţiu de echilibru diplomatic, deoarece este o susţinătoare a lui Trump, dar în acelaşi timp se află sub presiune pentru a apăra industria italiană axată pe export. Italia a avut, anul trecut, al treilea cel mai mare excedent comercial din UE la schimburile de mărfuri cu SUA, după Germania şi Irlanda.
Meloni a descris decizia lui Trump cu privire la tarife drept "o greşeală", dar a avertizat că introducerea de contramăsuri de către UE ar putea escalada într-un război comercial şi a îndemnat la negocieri pentru atenuarea crizei.
Statele Uniunii Europene se confruntă cu taxe de 25% pe oţel, aluminiu şi autovehicule, precum şi de 20% pe aproape toate celelalte produse, ca parte a politicii implementate de Trump, care vizează țările ce, în opinia sa, impun bariere comerciale mari importurilor din Statele Unite.
Deşi miniştrii din UE au convenit să acorde prioritate negocierilor, blocul ar urma să aprobe primele contramăsuri în această săptămână.