Antena 3 CNN Externe Primul pas spre SEPARARE. Parlamentul din Crimeea a anunţat un REFERENDUM privind viitorul regiunii autonome

Primul pas spre SEPARARE. Parlamentul din Crimeea a anunţat un REFERENDUM privind viitorul regiunii autonome

Primul pas spre SEPARARE. Parlamentul din Crimeea a anunţat un REFERENDUM privind viitorul regiunii autonome
Sursa foto: Foto: Reuters
27 Feb 2014   •   14:54

Parlamentul Regiunii Autonome Crimeea a anunţat, joi, organizarea unui referendum pentru a determina viitorul politic al regiunii, pe fondul tensiunilor tot mai accentuate din ultimele zile.

Potrivit comunicatului oficial, întreaga  populaţie este chemată la vot în referendumul menit să "îmbunătăţească statutul de autonomie şi extinderea puterilor administrative".

"Urmărind cu atenţie confiscarea neconstituţională a puterii din Ucraina de către radicalii naţionalişti, sprijiniţi de găşti înarmate, considerăm că pacea şi ordinea din Crimeea este pusă în pericol", a declarat Secretarul de Presa al Parlamentului de la Simferopol, Oksana Korniychuk.

Confruntările de miercuri, care au provocat moartea a două persoane şi rănirea a peste 30 de manifestanţi, sunt "rezultatul trambulinei politice extremiste şi a violenţelor care au cuprins întreaga ţară(...) Aceste evenimente pot aduce Ucraina într-un haos general, în anarhie şi o pot împinge spre o catastrofă economică", a precizat Korniychuk.
Parlamentul de la Simferopol urmează să îşi asume "responsabilitatea totală pentru viitorul Crimeei, bazându-se pe voinţa poporului", a mai spus oficialul.

Oksana Korniychuk a ieşit cu această declaraţie la câteva ore după ce clădirea legislativă fusese ocupată de persoane necunoscute, presupuşi militanţi rusofili. Cu toate acestea, accesul în clădire a fost permis parlamentarilor, care şi-au ţinut dezbaterile programate iniţial.

×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina referendum
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close