Antena 3 CNN Externe Procurorii cer închisoare cu executare pentru fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy

Procurorii cer închisoare cu executare pentru fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy

Procurorii au cerut, joi, o pedeapsă de un an de închisoare, dintre care şase luni cu executare, împotriva fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, judecat la Paris pentru cheltuieli excesive în campania pentru alegerile prezidenţiale pierdute din 2012.

Procurorii cer închisoare cu executare pentru fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    18 Iun 2021   •   12:02

La finalul rechizitoriului, procurorii au subliniat “neglijenţa totală” a fostului şef de stat în gestionarea finanţelor unei campanii care a costat aproape dublu faţă de plafonul autorizat şi au cerut, de asemenea, o amendă de 3.750 de euro.

Sarkozy, care nu a fost prezent la audiere, este judecat din 20 mai.

"Nicolas Sarkozy, evident, nu are niciun regret, deoarece a venit doar la o singură audiere", a declarat procurorul Vanessa Peree.

"El se consideră a fi deasupra legii că nu e un om ca toţi ceilalţi, a fel ca şi în campania lui prezidenţială", a adăugat ea, potrivit France 24.

Pedepse cuprinse între 18 luni şi patru ani de închisoare cu suspendare au fost cerute împotriva celor 13 coinculpaţi judecaţi alături de Sarkozy pentru cheltuieli excesive în campania sa prezidenţială.

Procurorii au cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare şi o amendă de 50.000 de euro pentru fostul director adjunct al campaniei, Jerome Lavrilleux, singurul care a recunoscut frauda.

Pentru cei trei foști directori ai Bygmalion, compania responsabilă de întâlnirile lui Nicolas Sarkozy, care au recunoscut că au acceptat un sistem de facturare falsă, au fost cerute 18 luni de închisoare cu suspendare.

La începutul lunii martie, Nicolas Sarkozy a devenit primul fost președinte francez după anul 1958 care a fost condamnat la închisoare: el a primit o pedeapsă de trei ani de detenție, dintre care doi cu suspendare, pentru corupție și trafic de influență, și a făcut apel.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close