Profitul net al Berkshire Hathaway a crescut anul trecut cu 45%, la 14,8 miliarde dolari, susţinut de rezultatele companiilor în care grupului a investit şi de câştiguri din instrumente financiare derivate, însă şeful Berkshire, Warren Buffett, s-a declarat nemulţumit de rezultatele financiare.
În trimestrul al patrulea profitul net a avansat cu 49%, la 4,55 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Câştigurile din instrumente financiare derivate au urcat de la 163 milioane de dolari în ultimele trei luni din 2011 la 1,4 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Buffet a construit Berkshire în aproape cinci decenii prin preluări şi investiţii, în urma cărora valoarea grupului a urcat la circa 253 miliarde de dolari. Cele peste 70 de divizii operaţionale ale grupului au activităţi în transportul de marfă, producţia de energie şi materiale de construcţii, precum şi vânzarea unor produse variind de la asigurări la ciocolată.
Valoarea netă a portofoliului de active a înregistrat anul trecut o creştere mai slabă decât avansul mediu al companiilor din componenţa indicelui bursier american S&P 500. Anul 2012 a fost al nouălea din cei 48 de ani petrecuţi de Buffet la conducerea Berkshire în care acesta nu a reuşit să obţină o performanţă mai bună decât S&P 500.
În scrisoarea către acţionari, Buffet a calificat rezultatele de anul trecut ca fiind "sub medie", conform Mediafax.
"Pentru a noua oară în 48 de ani creşterea procentuală a valorii nete a activelor Berkshire s-a situat sub media S&P", a scris Buffet, care foloseşte de mai multe decenii acest indicator pentru a evalua rezultatele financiare.
Berkshire a avut anul trecut o creştere de 14,4% a valorii nete a activelor, faţă de 16% pentru S&P 500, inclusiv dividendele.
O altă dezamăgire importantă pentru Buffet a fost lipsa unei achiziţii majore în 2012, potrivit MarketWatch.
"Am urmărit câţiva elefanţi, dar m-am întors cu mâna goală", a spus el.
Managerii Todd Combs şi Ted Weschler, aduşi de Buffet în conducerea companiei în ultimii doi ani pentru a identifica oportunităţi de investiţii, au avut rezultate mult mai bune comparativ cu S&P 500.
"M-au lăsat în urmă. Todd şi Ted sunt tineri şi vor fi aici să administreze portofoliul masiv al Berkshire mult timp după ce vicepreşedintele Charlie Munger şi cu mine vom fi părăsit scena. Puteţi fi liniştiţi când vor prelua conducerea", a scris Buffet acţionarilor.
Cei doi manageri au fost recompensaţi pentru rezultatele de anul trecut prin creşterea fondurilor alocate pentru investiţii la aproape 5 miliarde de dolari.
Berkshire deţine lichidităţi de aproape 47 miliarde de dolari, însă Buffet se opune plăţii de dividende, acordând în schimb o atenţie sporită valorii acţiunilor.