Antena 3 CNN Externe Prognoza meteo în toată Europa, până în luna decembrie

Prognoza meteo în toată Europa, până în luna decembrie

Prognoza meteo în toată Europa, până în luna decembrie
20 Sep 2018   •   18:42

Temperaturile peste medie vor continua în aproape toată Europa în perioada octombrie-decembrie, potrivit prognozelor meteorologice ale The Weather Company date publicităţii miercuri, relatează Reuters. 

"Căldura şi seceta extreme observate în mare parte din Europa în ultimele cinci luni au fost ieşite din comun şi nu există dovezi clare privind o schimbare semnificativă de tipar spre temperaturi sub cele normale prea curând", a spus Todd Crawford, meteorolog şef la The Weather Company. 

Temperaturile mai ridicate decât cele normale este probabil să continue în următoarele câteva luni, potrivit modelului climatic şi prognozelor, a spus Crawford. 

"Cu toate acestea, există dovezi destul de convingătoare care sugerează că o tranziţie spre o perioadă mult mai rece este posibilă, în special mai târziu în timpul iernii", a afirmat el. 

The Weather Company, aflată în proprietatea IBM, furnizează prognoze meteorologice pentru sectoarele energetic şi productiv. 

Potrivit prognozei pe octombrie, vremea va fi în Europa mai caldă decât normalul în aproape toată Europa, cu excepţia sud-estului Europei şi a sud-vestului peninsulei Iberice. 

În noiembrie se menţine această prognoză, cu excepţia sudul continentului, unde va fi o vreme mai rece decât cea normală. 

În decembrie în Marea Britanie vremea va fi mai caldă decât normalul în sud şi mai rece decât cea obişnuită în nord. În rest, în ultima lună a anului vremea va fi mai caldă decât normalul în cea mai mare parte a continentului.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close