x close

Proteste violente în Iran. Zece morți, în cele mai importante manifestații publice contra Republicii islamice

01 Ian 2018   •   14:54
Proteste violente în Iran. Zece morți, în cele mai importante manifestații publice contra Republicii islamice

Numărul morţilor a crescut la zece în urma manifestaţiilor de duminică seara care au avut loc în mai multe oraşe iraniene, a indicat luni televiziunea de stat iraniană, fără să ofere detalii, potrivit AFP şi Reuters. 

Potrivit televiziunii, şase persoane au fost ucise de "tiruri suspecte" în violenţele care au afectat Toyserkan (vest), în timp ce mai devreme presa informase despre patru morţi în oraşele Izeh (sud-vest) şi Dorud (vest), relatează AFP. 

"În evenimentele de aseară, din păcate, un total de aproximativ 10 persoane au fost ucise în mai multe oraşe", conform postului oficial de televiziune, care a difuzat imagini cu daunele provocate de demonstraţiile antiguvernamentale în Iran, informează Reuters. 

Poporul iranian va răspunde "instigatorilor la tulburări şi fărădelegi", a declarat luni preşedintele iranian Hassan Rohani, după o nouă noapte de manifestări violente ce au afectat mai multe oraşe din provincie. "Poporul va răspunde instigatorilor la tulburări şi fărădelegi" care sunt o "mică minoritate", a insistat Rohani, potrivit site-ului preşedinţiei iraniene. 

Este pentru prima dată după 1979 când legitimitatea Revoluției, care a dus la înlăturarea monarhiei persane și proclamarea Republicii, este contestată public, în evenimente de o asemenea amploare.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

iran proteste manifestatii
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati