Antena 3 CNN Externe PSE susţine guvernul bulgar aflat sub presiunea protestelor

PSE susţine guvernul bulgar aflat sub presiunea protestelor

PSE susţine guvernul bulgar aflat sub presiunea protestelor
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    23 Iun 2013   •   09:12
Consiliul Partidului Socialist European (PSE) şi-a acordat susţinerea, sâmbătă, pentru noul guvern bulgar de tehnocraţi al lui Plamen Oreşarski, format cu mandatul socialiştilor şi a cărui demisie este solicitată de manifestanţi de nouă zile.
 
"Sunteţi (...) un om care a făcut greşeli pe care le recunoaşte. Aceasta este diferenţa între noi şi partidele de dreapta", a declarat preşedintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz, adresându-se preşedintelui PSE, Serghei Stanişev, care este şi liderul Partidului socialist bulgar (PSB), fost comunist, informează AFP, potrivit Mediafax.
 
Câteva sute de manifestanţi au scandat "Gunoaie roşii" şi "Demisia" la adresa PSB şi a guvernului, sâmbătă, în faţa Palatului de cultură din Sofia unde s-a reunit consiliul PSE.
 
Aceştia purtau banderole pe care era scris în engleză: "PSE, aveţi încredere în Stanişev? Noi nu!", "Serghei Stanişev, marioneta mafiei" sau "Socialism, un alt nume pentru corupţie".
 
Sâmbătă seară, noi proteste importante sunt prevăzute în mai multe oraşe mari ale ţării.
 
Acest nou val de proteste din Bulgaria, după manifestările uneori violente din această iarnă, a fost declanşat de nominalizarea la 14 iunie la conducerea agenţiei de securitate naţională (DANS) a unui deputat controversat, Delyan Peevski, magnat de presă şi suspectat de activităţi ilegale de către opinia publică.
 
Manifestanţii au acuzat guvernul lui Oreşarski, format de doar trei săptămâni, că "serveşte oligarhia".
 
Demonstraţiile de iarna trecută, motivate de preţurile ridicate la electricitate, sărăcie şi corupţie, au provocat demisia guvernului conservator al lui Boiko Borissov. După alegeri legislative anticipate fără un învingâtor clar, economistul Oreşarski a sfârşit prin a forma la sfârşitul lui mai un guvern susţinut de socialişti, partidul minorităţii turce şi, în mod tacit, de ultranaţionaliştii partidului Ataka.

 

×
Subiecte în articol: Bulgaria
Parteneri
Accident cu șapte victime, pe Podul Basarab din București
x close