x close

Încă o țară europeană interzice purtarea vălului islamic în spaţiile publice

09 Iun 2017   •   16:15
Încă o țară europeană interzice purtarea vălului islamic în spaţiile publice Foto:.arabianbusiness.com

Purtarea vălului islamic în spaţiile publice va fi interzisă în Austria începând de la 1 octombrie, măsură pe care coaliţia centristă aflată la putere a decis să o ia în faţa progreselor extremei drepte.

Interdicţia, care se referă la vălul integral - burqa sau niqab - şi funcţionează deja în ţări ca Franţa, Belgia, Bulgaria, precum şi în unele regiuni din Elveţia, face parte din "legea integrării" votată la jumătatea lunii trecute de parlamentul de la Viena. Încălcarea acestei prevederi urmează să fie sancţionată cu o amendă de până la 150 de euro. 

Măsura a generat intense dezbateri în Austria, mai ales în rândul comunităţii musulmane, iar preşedintele ţării, ecologistul liberal Alexander Van der Bellen, care a promulgat textul vineri, a apreciat că "nu este o lege bună". 

Legea integrării mai prevede, între altele, obligaţia ca refugiaţii şi solicitanţii de azil să semneze un "contract de integrare" cu un termen de un an, care să cuprindă participarea la cursuri de limbă şi de educaţie civică şi un bilanţ al competenţelor şi pregătirii pentru integrarea profesională. 

Citeşte mai multe despre:

Austria tara Europa val islamic
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati