Antena 3 CNN Externe Putin explică de ce n-au ajuns rușii la Kiev la începutul invaziei | De ce nu e pace în Ucraina, în opinia liderului de la Kremlin

Putin explică de ce n-au ajuns rușii la Kiev la începutul invaziei | De ce nu e pace în Ucraina, în opinia liderului de la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina că nu a dorit să dea curs unui "acord preliminar" de pace negociat în luna martie.

Putin explică de ce n-au ajuns rușii la Kiev la începutul invaziei | De ce nu e pace în Ucraina, în opinia liderului de la Kremlin
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    20 Iul 2022   •   12:47

Vorbind cu jurnaliștii în Teheran, la finalul vizitei sale în Iran, liderul de la Kremlin a spus că nici în prezent Kievul nu are dorința de a urma un acord de pace.

"Au fost bine-cunoscutele negocieri din Istanbul, când, de fapt, am ajuns la un acord, trebuia doar să fie pus în aplicare", a declarat el, susținând că forțele ruse s-au retras din jurul Kievului pentru "a crea condițiile" necesare premergătoare unei înțelegeri.

"Rezultatul final depinde, desigur, de voința părților implicate de a implementa acordurile la care s-a ajuns. Astăzi, vedem cum cei aflați la putere la Kiev nu au această dorință", a concluzionat Putin.

El a mai precizat că Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite s-au oferit să medieze între Rusia și Ucraina.

Kievul nu a reacționat imediat la aceste declarații.

Presa internațională a consemnat, la momentul respectiv, negocierile de pace din luna martie dintre Rusia și Ucraina, notând că nu s-a înregistrat niciun progres în urma lor.

În timpul vizitei în Iran, președintele rus s-a întâlnit cu liderul suprem din această țară, ayatolahul Ali Khamenei, dar și cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, cu care a discutat despre deblocarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

Rusia, care a impus o blocadă porturilor ucrainene, solicită, la rândul său, ridicarea sancțiunilor impuse exporturilor rusești de cereale.

Foto: Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, înaintea unei conferințe de presă comune la Teheran

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Ucraina Istanbul
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close