Antena 3 CNN Externe Rachetele depistate de Rusia în Mediterană, un test revendicat de Israel în cooperare cu Statele Unite

Rachetele depistate de Rusia în Mediterană, un test revendicat de Israel în cooperare cu Statele Unite

Rachetele depistate de Rusia în Mediterană, un test revendicat de Israel în cooperare cu Statele Unite
Sursa foto: Foto: navaltoday.com
03 Sep 2013   •   13:47
UPDATE 13.47 - Ministerul israelian al Apărării a confirmat, marţi, că a efectuat un test de rachetă în Marea Mediterană în cooperare cu Statele Unite, relatează ynetnews.com.  

Este posibil ca anunţul Rusiei să fie legat de această lansare, afirmă portalul israelian. 


UPDATE 13.00
- Cele două rachete balistice detectate de Rusia deasupra Mediteranei s-au prăbuşit în mare, a anunţat agenţia de presă rusă Ria Novosti, citată de Reuters .
 

Rusia a depistat, marţi, lansarea a două rachete în Marea Mediterană. Acestea ar fi fost lansate din partea centrală a Mării Mediterane către coastele estice, scrie AFP.

Lansarea, care a avut loc la 10.16 ora Moscovei (09.16 ora României), a fost detectată de staţiile radar de la Armavir (sudul Rusiei), potrivit ministerului, care adaugă că ministrul Apărării, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin.

Potrivit news.com.au, ambasada rusa în Siria a anunţat, marţi, că nu a observat semne ale unui atac cu racheta sau explozii in Damasc, ca urmare a detectării celor două rachete deasupra Marii Mediterane.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat pentru Reuters că nu cunoaşte până în prezent dacă o astfel de lansare a avut loc în largul Mării Mediterane. 

"Nu suntem la curent cu tiruri de rachetă în Mediterana", a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

Şi Serviciul de presă al Pentagonului a anunţat că nu deţine date despre lansarea a două rachete balistice în Marea Mediterană, în timp ce NATO a comunicat că verifică informaţia, potrivit RIA Novosti.


×
Subiecte în articol: Rusia Siria conflict Siria marea mediterana
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close