Antena 3 CNN Externe Raport ONU: Gruparea Stat Islamic torturează şi ucide copii în Irak

Raport ONU: Gruparea Stat Islamic torturează şi ucide copii în Irak

Raport ONU: Gruparea Stat Islamic torturează şi ucide copii în Irak
Sursa foto: Foto: www.catholic.org
06 Feb 2015   •   09:45

Un raport ONU arată că jihadiştii din cadrul grupării Stat Islamic (SI) torturează şi ucid copii în Irak, fapte care pot fi catalogate drept crime de război, informează Euronoews.
   
Conform raportului, băieţi din zonele controlate de SI sunt antrenaţi pentru a servi ca soldaţi-copii, fetele sunt folosite ca sclave sexuale, în timp ce sute de copii au fost torturaţi şi executaţi.
   
De asemenea, au fost semnalate mai multe cazuri de execuţii în masă de băieţi, precum şi de decapitări, de crucificări şi de îngropare de vii.

Copiii aparţinând minorităţilor sau categoriilor vulnerabile sunt în special vizaţi de aceste fapte, afirmă Renate Winter, care a participat la redactarea raportului.

"Am avut parte de relatări despre copii, în special cu probleme mentale, care au fost folosiţi pentru comiterea de atentate sinucigaşe cel mai probabil fără a înţelege ceea ce se întâmplă sau la ce să se aştepte", adaugă Winter.

Cea mai recentă înregistrare video a SI, care prezintă executarea prin incendiere a unui pilot iordanian, a fost arătată pe ecrane gigant mulţimii, alcătuite inclusiv din copii.

ONU acuză SI că recurge la tortură ca metodă de control şi pentru a-i obişnui pe copii cu violenţa şi brutalitatea.
   
Cei 18 experţi independenţi care au lucrat la redactarea raportului le-au cerut autorităţilor irakiene să ia toate măsurile necesare pentru "salvarea copiilor" din zonele aflate sub controlul SI. "Un stat are datoria de a-şi proteja copiii", a conchis Renate Winter.

SI este o grupare extremistă sunnită care acţionează separat de reţeaua teroristă Al-Qaida şi care a anunţat în vara anului trecut înfiinţarea unui califat islamic în teritorii din Siria şi Irak. Această grupare a ucis mii de persoane şi a forţat alte câteva sute de mii să-şi părăsească locuinţele, instituind, potrivit Naţiunile Unite, un "regim de teroare" în zonele aflate sub controlul său.


×
Subiecte în articol: Stat Islamic
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close