Antena 3 CNN Externe Râul Iordan ar putea seca până la sfârşitul anului 2011

Râul Iordan ar putea seca până la sfârşitul anului 2011

Râul Iordan ar putea seca până la sfârşitul anului 2011
Sursa foto: Iordan
03 Mai 2010   •   11:53

Iordanul, râul în care, potrivit tradiţiei creştine, a fost botezat Iisus Cristos, ar putea dispărea până la sfârşitul anului 2011, avertizează un grup de oameni de ştiinţă citat de AFP. Din cauza poluării şi a supraexploatării apelor sale, Iordanul a fost redus la un simplu pârâu.

Potrivit unui raport al Asociaţiei Prietenii Pământului, 98% din apele râului sunt exploatate de Israel şi Siria. În trecut, Iordanul deversa anual 1,3 miliarde de metri cubi de apă dulce în Marea Moartă, iar în prezent nu mai aduce decât 20 - 30 de milioane, ceea ce are ca efect reducerea nivelului acestei mari cu un metru pe an.

"Dacă nu acţionăm cât de curând, cursul inferior al Iordanului ar putea seca până la sfârşitul anului 2011", susţin oamenii de ştiinţă.

Cercetătorii sunt de părere că singura soluţie pentru salvarea râului este stoparea exploatării şi deversarea unor cantităţi mai mari de apă dulce în cursul inferior.

Mii de pelerini continuă să repete anual ritualul botezării lui Iisus, chiar şi în condiţiile în care gradul de poluare al râului este alarmant de mare.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: rau Iisus
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close