Antena 3 CNN Externe RĂZBUNAREA unei mame: O femeie afgană a ucis 25 de talibani, după ce aceştia i-au omorât fiul (VIDEO)

RĂZBUNAREA unei mame: O femeie afgană a ucis 25 de talibani, după ce aceştia i-au omorât fiul (VIDEO)

RĂZBUNAREA unei mame: O femeie afgană a ucis 25 de talibani, după ce aceştia i-au omorât fiul (VIDEO)
28 Noi 2014   •   14:00

O femeie afgană a omorât cel puţin 25 de militanţi talibani, răzbunându-se astfel pentru uciderea fiului său, care a fost îmuşcat mortal, sub ochii ei, în vestul provinciei Farah, transmite presa locală.

Femeia, Reza Gul pe numele ei, a pus mâne pe arme după ce fiul său, care conducea un mic post al forţelor de poliţie într-un sat din Farah, a fost omorât de insurgenţii talibani.


În schimbul de focuri, care a duart mai bine de şapte ore, au pierit şi cinci militanţi extremişti.

Mama îndurerată a fost sprijinită în lupta ei de fiica şi nora sa.

Grupul teroriştilor talibani nu a comentat până acum incidentul armat.

Purtătorul e cuvânt al Ministerului de Interne afagan, Sediq Siddiqui, spune că lupta armată a femeii reprezintă un simbol al revoluţiei masive, determinată de opoziţia publică tot mai mare faţă de militanţii talibani.

 

Farah este una dintre cele mai nesigure provincii din vestul Afgansitanului, locul unde militanţii înarmaţi conduc frecvent operaţiuni insurgente împotriva autorităţilor guvernamentale de la Kabul.

În ultima perioadă de timp, talibanii au intensificat considerabil atacurile împotriva trupelor guvernamentale, a forţelor internaţionale şi a civililor.
Ei au avertizat că violenţele vor escalada, iar atacurile asupra trupelor afgane, a celor conduse de SUA şi a bazelor acestora, a misunilor diplomatice occidentale şi a convoaielor de maşini vor fi din ce în ce mai sângeroase, până la sfârşitul acestui an.

×
Subiecte în articol: afganistan, kabul
Parteneri
Discuţii între România şi SUA pentru apărarea împotriva dronelor
x close