Antena 3 CNN Externe Reciclarea, stil de viaţă pentru lituanieni: rata de colectare ajunge şi la 98%

Reciclarea, stil de viaţă pentru lituanieni: rata de colectare ajunge şi la 98%

Cu o populaţie de nici trei milioane de oameni, Lituania este printre primele ţări care la capitolul reciclare dă lecţii altora. 

Reciclarea, stil de viaţă pentru lituanieni: rata de colectare ajunge şi la 98%
Sursa foto: Hepta
de Mădălina Ignat    |    31 Aug 2021   •   15:50

Implementarea sistemului de returnare pentru PET-uri de către guvernul lituanian a ridicat rata de reciclare a plasticului de la 30% la 92% într-un timp scurt. 

Pentru sticlele reciclate, oamenii primesc un bon cu care îşi pot cumpăra produse alimentare sau pot primi bani cash. În România, un astfel de sistem este departe de a fi pus în practică.

În Lituania, garanţiile se returnează doar pentru sticlele şi dozele înregistrate în sistemul naţional.

În sistemul de depozitare, toate sticlele au aceeaşi valoare: 10 eurocenţi. Lituanienii primesc aceşti bani dacă le returnează. 

Locuitorii Lituaniei sunt încântaţi de acest program. De altfel, este sistemul cu cele mai mari performanţe: rata de colectare este de peste 80% şi atinge în unele luni chiar şi 98%. 

Conform studiilor din ţările care au implementat acest sistem, cetăţenii colectează separat şi alte tipuri de deşeuri.  

La noi, deşi legislaţia europeană o cere, procedurile sunt departe de a putea fi puse în practică, iar educaţia se face în special în mediul privat, şi nu în şcolile de stat.
 

×
Subiecte în articol: reciclare Lituania
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close