Antena 3 CNN Externe Record Mondial. Singurii 9 gemeni din lume au ajuns acasă, în Mali

Record Mondial. Singurii 9 gemeni din lume au ajuns acasă, în Mali

Cei 9 copii născuți în același timp de aceeași mamă au ajuns în siguranță acasă în Mali, după ce au petrecut primele 19 luni de viață în Maroc.

Record Mondial. Singurii 9 gemeni din lume au ajuns acasă, în Mali
Sursa foto: bbc
de Claudia Popovici    |    14 Dec 2022   •   21:15

Este pentru prima dată în istorie când o femeie naște concomitent 9 copii, iar toți dintre ei supraviețuiesc.

Miracolul medical, aşa cum îl descriu medicii, a avut loc acum un an într-un spital din Maroc.

Înainte de nașterea din mai 2021 mama Halima Cissé, acum în vârstă de 27 de ani a fost transportată cu avionul în Maroc pentru îngrijiri de specialitate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ulterior, copii au trăit la Casa Blanca, sub supraveghere a specialiștilor. Cele 5 fete și cei 4 băieți s-au născut prin cezariană la 30 de săptămâni, potrivit autorităților din Mali.

La naștere, ei cântăreau între 500 de grame și un kilogram din cauza riscurilor la care sunt supuși cei născuți prematur, iar medicii au decis să îi țină pe copii în spital în primele luni.

Ulterior, ei fost mutați într-un apartament, unde au primit îngrijire non-stop de la cadrele unei clinici medicale.

Frații au doborât recordul mondial Guinness pentru cei mai mulți copii născuți la o singură naștere care au supraviețuit.

În istorie mai există doar 2 cazuri asemănătoare, dar copiii nu au supraviețuit decât câteva zile.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close