Antena 3 CNN Externe Referendumul din Republica Moldova, invalidat din cauza numărului scăzut de participanţi

Referendumul din Republica Moldova, invalidat din cauza numărului scăzut de participanţi

Referendumul din Republica Moldova, invalidat din cauza numărului scăzut de participanţi
Sursa foto: Foto: Video News
06 Sep 2010   •   11:52

Eşec la referendumul din Republica Moldova, din cauza numărului scăzut de participanţi. Potrivit datelor prezentate luni de Comisia Electorală Centrală, doar 29,05% dintre cetăţenii cu drept de vot au venit la urne. Pentru validarea scrutinului, era necesară participarea a minim o treime dintre alegători. Invalidarea referendumului aduce după sine dizolvarea Parlamentului şi convocarea de noi alegeri legislative anticipate.

Cetăţenii din Republica Moldova au fost chemaţi duminică la urne ca să decidă dacă îşi vor alege preşedintele prin vot direct sau dacă şeful statului va fi în continuare ales de Parlament. Pentru ca referendumul să fie considerat valid era nevoie de un minim de 33 la sută dintre alegători, numărul nefiind întrunit.

Potrivit secretarului Comisiei Electorale, Iurie Ciocan, citat de Mediafax, datele anunţate luni conţin şi numărul opţiunilor exprimate în secţiile din străinătate. Totuşi, aproape 90 la sută dintre cei care s-au prezentat la vot au optat pentru alegerea directă a preşedintelui.

Premierul Vlad Filat crede că eşecul se explică nu numai prin boicotul alegătorilor comunişti, dar şi prin divergenţele din interiorul coaliţiei liberal-democrate.

La rândul lui, preşedintele interimar Mihai Ghimpu regretă  că moldovenii nu au înţeles importanţa referendumului pentru depăşirea crizei politice din Republica Moldova, dar recunoaşte că o parte din vină aparţine şi Alianţei pentru Integrare Europeană.

De la referendum nu au  nu au lipsit incidentele. Sute de poliţişti au blocat o secţie de votare din Transnistria pentru a-i împiedica pe oameni să voteze. Probleme au fost şi cu sistemul informatic. Reţeaua a căzut, se pare, din cauza unui atac cibernetic.

Potrivit articolului 174 din Codul Electoral al Republicii Moldova, daca un referendum a eşuat, un altul pe aceeaşi temă poate fi organizat doar după cel puţin doi ani.

Antena3.ro

×
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close