Antena 3 CNN Externe Regimul de la Damasc, pregătit să negocieze demisia lui Bashar al-Assad

Regimul de la Damasc, pregătit să negocieze demisia lui Bashar al-Assad

Regimul de la Damasc, pregătit să negocieze demisia lui Bashar al-Assad
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
21 Aug 2012   •   19:06

Damascul este pregătit să negocieze o demisie a preşedintelui Bashar al-Assad în cadrul unui proces de negociere cu opoziţia, a declarat marţi, la Moscova, vicepremierul sirian Qadri Jamil, relatează AFP.
   
"În cadrul procesului de negociere, putem studia toate problemele şi suntem pregătiţi să studiem chiar şi această problemă", a declarat  Qadri Jamil în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul unei întâlniri cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.
   
Statele Unite au atenţionat luni asupra posibilităţii unei intervenţii militare în Siria, dacă se vor disloca sau folosi arme chimice în această ţară, unde luptele dintre insurgenţi şi forţele guvernamentale cresc în intensitate, mai ales în Alep.

La rândul său, preşedintele francez Francois Hollande a repetat că o soluţie politică în Siria nu va fi posibilă fără plecarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, el discutând acest subiect cu noul mediator internaţional, Lakhdar Brahimi, care declarase anterior că încă nu este pregătit să ia o poziţie în acest subiect.

×
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close