Antena 3 CNN Externe Casa Regală britanică promite să trateze "foarte serios" atitudinile rasiste expuse public de ducesa de Sussex

Casa Regală britanică promite să trateze "foarte serios" atitudinile rasiste expuse public de ducesa de Sussex

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:04 09 Mar 2021 Modificat la 21:23 09 Mar 2021
o_1f0c5us301ihb19ns1ri417ps1uavb.jpg
Sursa foto: hepta

Un comunicat al Palatului Buckingham spune că aspectele de natură rasială invocate de cuplu într-un inteviu acordat realizatoarei americane de televiziune Oprha Winfrey vor fi tratate "foarte serios".

"Familia regală este întristată să afle amploarea problemelor cu care s-au confruntat Harry și Megan în ultimii ani", se spune în documentul menționat.

"Problemele ridicate, mai ales cele cu privire la rasă, sunt îngrijorătoare. În timp ce unele amintiri pot să difere, problemele sunt tratate cu seriozitate și vor fi abordate în particular de către familia regală", mai precizează comunicatul, care subliniază că "Harry, Meghan și Archie vor fi mereu membri îndrăgiți" ai familiei.

Ducesa de Sussex, gânduri sinucigaşe. ”Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă”

Căsătorită cu prințul Harry în 2018, Meghan a dezvăluit că a avut gânduri sinucigaşe, ca urmare a mediatizării sale intense de către presa britanică.

”Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă. Şi acestea au fost gânduri constante, terifiante, reale şi foarte clare”, a spus ducesa de Sussex în discuția cu Oprah Winfrey.

Ea s-a declarat șocată să afle că Archie, fiul său, nu va primi titlul de prinț în timp ce Casa Regală își făcea probleme în privința culorii noului membru al familiei.

”În timp ce era în discuție faptul că el nu va beneficia de protecție și de titlu, auzeam că există discuții și griji și despre cât de închisă va fi culoarea pielii lui când se va naște”, a detaliat ducesa.

Meghan a recunoscut că Regina Elisabeta a II-a s-a purtat frumos cu ea. 

”Există familia și oamenii care conduc instituția. Sunt două lucruri separate și este importante să le diferențiem. Regina, de exemplu, s-a comportat minunat cu mine mereu”,  i-a spus ducesa de Sussex lui Oprah Winfrey.

De la retragerea lor din familia regală britanică, ducele şi ducesa de Sussex s-au mutat în California împreună cu fiul lor în vârstă de un an şi jumătate.

Harry, Meghan și Archie trăiesc într-o vilă luxoasă din apropiere de Los Angeles.

Cuplul a încheiat mai multe contracte cu platforme de conţinut, între care Spotify şi gigantul de streaming Netflix. 

.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close