Antena 3 CNN Externe Reporterii BBC au reuşit să pătrundă în sediul serviciilor de informaţii ale lui Gaddafi

Reporterii BBC au reuşit să pătrundă în sediul serviciilor de informaţii ale lui Gaddafi

Reporterii BBC au reuşit să pătrundă în sediul serviciilor de informaţii ale lui Gaddafi
Sursa foto: Foto: Agerpres
30 Aug 2011   •   14:55

Reporterii BBC au reuşit să pătrundă în sediul abandonat al serviciilor de informaţii ale lui Gaddafi. Pe birourile părăsite se găseau nenumărate dovezi ale supravegherii practicate de securitatea dictatorului libian. Rebelii încearcă să cucerească ultima redută pro-Gaddafi, unde se bănuieşte că s-ar ascunde acesta.

Ofiţerii de informaţii ai lui Gaddafi şi-au părăsit în fugă birourile, însă reporterii au găsit urme ale activităţii lor. Au fost găsite instrucţiuni pentru urmărirea telefoanelor mobile, chiar şi a celor închise. Pe birouri se mai găseau liste cu ţintele ce trebuiau urmărite, iar printre primele locuri se numărau reţelele de socializare pe internet.

În paralel continuă luptele pentru capturarea ultimei redute pro-Gaddafi. Forţele rebelilor libieni au ajuns la aproape 100 de kilometri de oraşul Sirte, unde se bănuieşte că s-ar ascunde fostul dictator. Surse diplomatice citate de agenţia italiană ANSA spun că el se ascunde între membrii tribului său, la sud-est de Tripoli, împreună cu doi din fiii săi.

Soţia lui Gaddafi, Safia, s-a refugiat în Algeria împreună cu alţi doi fii şi o fiică. Rebelii libieni solicită să le fie predaţi pentru a fi judecaţi, dar algerienii intenţionează să le permită plecarea într-o altă ţară care le va oferi azil.

Rebelii au anunţat de asemenea moartea lui Khamis Gaddafi, alt fiu al liderului înlăturat de la putere. Decesul său a mai fost anunţat de două ori de la începutul actualului conflict, dar de fiecare dată ştirea a fost dezminţită.

 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close