Antena 3 CNN Externe Rețea de spionaj rusească descoperită în Marea Britanie. Poliția a reținut trei persoane

Rețea de spionaj rusească descoperită în Marea Britanie. Poliția a reținut trei persoane

A.R.
1 minut de citit Publicat la 16:55 18 Sep 2025 Modificat la 16:55 18 Sep 2025
marea-britanie-acuzatii-spionaj-rusia
Poliția britanică a arestat trei persoane pentru spionaj în favoarea Rusiei. Sursa foto: CNN

Poliția britanică a anunțat joi că a arestat trei persoane sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei. Grupul format din doi bărbați de 41, respectiv 46 de ani și o femeie de 35 de ani a fost reținut în Essex, în nord-estul Londrei, sub acuzația de sprijinire a unui serviciu de informații străin, se arată într-un comunicat al Poliției Metropolitane din Londra, citat de CNN.

Arestările au urmat unei investigații antiteroriste privind infracțiuni prevăzute de Legea Securității Naționale, se mai menționează în comunicatul Poliției. Polițiștii au descins la două adrese din Essex. Ulterior, cele trei persoane au fost plasate sub control judiciar.

Cele trei persoane au fost plasate sub control judiciar

Șeful Comandamentului Antiterorist, comandantul Dominic Murphy, a subliniat că, în ultima perioadă, se observă un număr tot mai mare de persoane care lucrează pentru serviciile de informații străine. „Prin activitatea noastră recentă în domeniul securității naționale, observăm un număr tot mai mare de persoane pe care le-am descrie drept ‘proxy’ recrutați de serviciile de informații străine”, a declarat Murphy.

Acesta a amintit și de gruparea Wagner, care a incendiat un depozit din orașul Leyton, deținut de un ucrainean. Însă, oficialul britanic a exclus orice legătură între cele două evenimente. Relațiile diplomatice dintre Regatul Unit și Federația Rusă s-au deteriorat considerabil după declanșarea războiului din Ucraina.

Mai multe state europene au acuzat Kremlinul de activități de spionaj și sabotaj, însă Moscova neagă aceste acuzații. Miercuri, Lituania a acuzat Rusia că se află în spatele detonării unor colete transportate de companiile DHL și DPD în Europa. Acțiune care ar fi avut loc în 2024 și care ar fi avut ca obiectiv declanșarea unor explozii la bordul unor zboruri cargo cu destinația Statele Unite.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close