Antena 3 CNN Externe Rusia a început retragerea echipamentelor militare din Siria

Rusia a început retragerea echipamentelor militare din Siria

Rusia a început retragerea echipamentelor militare din Siria
15 Mar 2016   •   09:50

Rusia a început retragerea echipamentelor sale militare din Siria, a indicat marți Ministerul Apărării din această țară, la câteva ore după ce președintele Vladimir Putin a ordonat luni seara retragerea celei mai mari părți a contingentului militar rus din Republica Arabă Siriană, relatează AFP și RIA Novosti.

'Tehnicienii au început să pregătească avioanele pentru zboruri de lungă durată spre bazele lor din Federația Rusă', precizează ministerul într-un comunicat, adăugând că personalul militar este pe cale să încarce echipamentele și materialele la bordul aparatelor de zbor, transmite Agerpres.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni seara, spre surpriza generală, retragerea principalei părți a contingentului militar rus din Siria, în momentul în care la Geneva se desfășurau negocieri intersiriene cu privire la viitorul țării.

'Sarcina pusă în fața Ministerului Apărării și forțelor armate a fost în general realizată, așa că am dat ordin Ministerului Apărării să înceapă de mâine (marți) retragerea celei mai mari părți a contingentului nostru militar din Republica Arabă Siriană', i-a ordonat Putin ministrului apărării Serghei Șoigu, conform imaginilor difuzate de televiziunile ruse.

Cu toate acestea, pentru a permite supravegherea regimului de încetare a ostilităților, partea rusă va menține pe teritoriul sirian un punct de mentenanță a avioanelor, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Președinția rusă nu a precizat ce tipuri de avioane vor asigura această supraveghere, dar de la intrarea în vigoare a armistițiului la 27 februarie, militarii ruși au recurs la drone desfășurate la baza aeriană rusă din Hmeimim, în provincia Latakia (nord-vestul Siriei). Moscova nu a precizat nici dacă avioanele sale de luptă vor rămâne la cele două baze ale sale din Siria. De altfel, Moscova va păstra un contingent de cel puțin 1.000 de militari la bazele sale aeriene din Tartus și Hmeimim, conform presei ruse.

De la 30 septembrie 2015, când a debutat campania aeriană a Rusiei în Siria, peste 50 de avioane de luptă rusești au vizat mii de 'ținte teroriste' în cele cinci luni raiduri intense. Forțele aeriene ruse au permis armatei siriene să acumuleze victorii, după ce vara trecută aceasta s-a confruntat cu mari probleme în teren.

Totuși, Occidentul a acuzat Rusia că și-a direcționat în special loviturile, mai ales în primele luni ale campaniei, asupra rebelilor, oponenți ai regimului sirian, mai degrabă decât asupra pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Kremlinul a indicat că decizia președintelui rus a făcut obiectul unui acord cu omologul său sirian, Bashar al-Assad: 'Liderii au subliniat că intervenția forțelor aeriene ruse a permis schimbarea radicală a situației în lupta contra terorismului, dezmembrarea infrastructurii combatanților (inamici) și le-a dat o lovitură importantă'.

Anunțul Kremlinului a luat prin surprinderea atât SUA și cancelariile occidentale, cât și opoziția siriană. 'Trebuie să vedem exact care sunt intențiile Rusiei', a reacționat cu prudență Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, subliniind că pentru moment este dificil de evaluat impactul deciziei ruse asupra negocierilor de la Geneva sau a 'dinamicii' războiului.

×
Subiecte în articol: razboi in siria Rusia retragere
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close