Antena 3 CNN Externe Revista presei. Banca Mondială laudă Bulgaria. Flota rusă la Marea Neagră se extinde. Balcanii vor să devină faţa tânără şi dinamică a UE

Revista presei. Banca Mondială laudă Bulgaria. Flota rusă la Marea Neagră se extinde. Balcanii vor să devină faţa tânără şi dinamică a UE

Revista presei. Banca Mondială laudă Bulgaria. Flota rusă la Marea Neagră se extinde. Balcanii vor să devină faţa tânără şi dinamică a UE
24 Iun 2010   •   04:18

 

Balcanii vor să devină "faţa tânără şi dinamică a Uniunii Europene"

Şefii de stat şi de guvern din 12 state sud-est europene s-au reunit miercuri la Istanbul pentru a reafirma intenţia de a pune capăt rivalităţilor seculare şi a deveni "faţa tânără şi dinamică a Uniunii Europene", la care speră să adere.

"Balcanii sunt parte integrantă a Europei din punct de vedere istoric, geografic şi cultural. Suntem hotărâţi să încununăm acest parteneriat fondat pe valori comune printr-o aderare la UE", declară preşedintele Turciei, Abdullah Gul, preluat de AFP.

"De acum înainte, trebuie să evităm ca Balcanii să fie considerat un loc al violenţelor, străin şi de neînţeles. Trebuie să demonstrăm că suntem faţa tânără, dinamică şi energică a Europei ", le-a spus liderul turc participanţilor la reuniunea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP).

 Zece preşedinţi şi doi premieri, între care şeful Guvernului grec Georgios Papandreou, participă la summitul SEECP, care se va încheia cu "declaraţia de la Istanbul", subliniind "viitorul comun al apartenenţei Balcanilor la familia europeană".

 Patru ţări membre SEECP (Bulgaria, Grecia, România, Slovenia) deja sunt membre UE, iar negocieri pentru aderare au loc cu Croaţia şi Turcia. Franţa şi Germania se opun aderării Turciei la UE, preferând încheierea unui parteneriat privilegiat cu Ankara.

 Ceilalţi membri SEECP sunt Albania, Bosnia, Macedonia, R.Moldova, Muntenegru şi Serbia.

  

Flota rusă la Marea Neagră se extinde

 Flota rusă la Marea Neagră se va întări cu 15 noi nave de luptă şi submarine diesel-electrice până în 2020, declara comandatul marinei ruse, citat de Voice of Russia.

"Intenţionăm să construim 15 fregate şi submarine diesel-electrice pentru Flota Mării Negre," sublinia amiralul Vladimir Visoţki .

  

  Iran poate îmbogăţi uraniul "la orice procent doreşte"

 Iranul a produs până prezent peste "17 kilograme" de uraniu îmbogăţit în proporţie de 20 la sută, având o capacitate de producţie de cinci kilograme pe lună, anunţă directorul programului nuclear iranian, Ali Akbar Salehi.

"Până acum am produs peste 17 kilograme de uraniu îmbogăţit în proporţie de 20 la sută şi putem produce cinci kilograme pe lună", declară Salehi, transmite Xinhuanet.

 În aprilie, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) estima că Iranul produce aproximativ 5,7 kilograme de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20 la sută.

Oficialul iranian se lăuda că ţara sa poate îmbogăţi uraniul la orice procent doreşte, subliind că este dreptul legal al Iranului.

  

Banca Mondială laudă angajamentul Bulgariei pentru disciplină fiscală

 Preşedintele Băncii Mondiale, Robert B. Zoellick, şi-a exprimat satisfacţia faţă de angajamentul Bulgariei pentru disciplina fiscală şi managementul precaut al datoriei externe, potrivit unei scrisori adresate premierului Boiko Borisov, citată de Novinite.

 ?Suntem mulţumiţi să vedem sprijinul guvernului dvs. pentru reforme, în special în zone cheie precum sistemul de pensii, serviciile medicale, educaţia şi administraţia publică. Vom continua să lucrăm cu guvernul dvs. pentru a crea cele mai bune condiţii pentru sprijinirea eforturilor dvs. de a reforma şi alte domenii?, sublinia Zoellick.

Banca Mondială sprijină pe deplin ţinta guvernului de a absorbi în totalitate fondurile de la UE, se specifică în scrisoare.

?Bulgaria are o şansă unică, în special dat fiind faptul că aceste fonduri sunt disponibile pe bază de granturi?, a spus Zoellick, adăugând că Banca Mondială este pregătită să sprijine Bulgaria în procesul de absorbţie a fondurilor UE prin furnizarea de servicii de consultanţă.

 Antena3.ro

 

×
Parteneri
Mărturii despre crima din fața Parcului Crângași din București
x close