Antena 3 CNN Externe Revista presei. Rusia vrea apropiere de Occident pentru a se moderniza. SUA nu va abandona poporul afgan. Iran vrea negocieri cu ONU. Mosocva cere Hamas să elibereze soldatul evreu

Revista presei. Rusia vrea apropiere de Occident pentru a se moderniza. SUA nu va abandona poporul afgan. Iran vrea negocieri cu ONU. Mosocva cere Hamas să elibereze soldatul evreu

Revista presei. Rusia vrea apropiere de Occident pentru a se moderniza. SUA nu va abandona poporul afgan. Iran vrea negocieri cu ONU. Mosocva cere Hamas să elibereze soldatul evreu
12 Mai 2010   •   04:31
Rusia vrea apropiere de Occident pentru a se moderniza

Rusia se pregăteşte pentru o schimbare majoră a politicii sale externe, vizând ameliorarea relaţiilor cu Occidentul, pentru a atrage investiţii străine şi a-şi moderniza economia, afectată de criza economică.
Noua doctrină a politicii externe, publicată integral pe ediţia rusă a Newsweek, elaborată de Ministerul rus al Afacerilor Externe, care a fost aprobată de preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi face apel ca înainte de orice să se ţină cont de interesele economice ale ţării, care necesită să fie modernizată de urgenţă.
Intitulat "Program privind utilizarea eficientă şi sistematică a politicii externe în vederea dezvoltării pe termen lung a Rusiei", proiectul preconizează consolidarea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi Statele Unite.
"Criza a arătat că Rusia nu se poate dezvolta singură, că trebuie să te sprijini pe cineva", a declarat o sursă din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe, citată de revistă.
În introducerea proiectului, ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, face apel la crearea unor "alianţe de modernizare" cu SUA şi UE, la căutarea unor mijloace pentru utilizarea "potenţialului tehnologic american" şi în vederea încetării "restricţiilor, care se află în continuare în vigoare în Statele Unite, asupra transferurilor de tehnologii în Rusia", relatează Wall Street Journal şi AFP.
Raportul cuprinde de asemenea viziuni ale relaţiei Moscovei cu fostele republici sovietice. Se cere a se profita de criza financiară globală pentru a achiziţiona active industriale şi energetice în statele baltice, Belorusia, Ucraina şi Asia Centrală, regiuni unde influenţa rusă este un subiect deosebit de sensibil.

Deşi documentul include tradiţionala denunţare a ambiţiilor americane de a menţine dominaţia globală, este salutată administraţia Obama pentru potenţiala transformare a relaţiilor cu Rusia.




Franţa votează o rezoluţie împotriva vălului islamic integral

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie fără caracter de constrângere împotriva portului vălului islamic integral, o primă etapă înainte de examinarea în iulie a unui proiect de lege mai controversat care interzice portul burqa sau niqab în public, transmite Ap.
Rezoluţia, un act simbolic care nu are forţă de lege, a fost aprobată de toţi deputaţii prezenţi, respectiv 434 din cei 577 de aleşi din Adunare. Majoritatea de dreapta şi opoziţia socialistă au votat în favoarea acestui text, proclamând că ?practicile radicale, printre care şi portul vălului integral, atentează la demnitatea şi egalitatea între bărbaţi şi femei, sunt contrare valorilor Republicii? - libertate, egalitate, fraternitate.



Rusia cere Hamas să elibereze soldatul israelian răpit

Preşedintele rus a cerut eliberarea lui Gilad Shalit, soldatul israelian reţinut de mişcarea Hamas. Dmitri Medvedev a făcut apelul în timpul întâlnirii cu şefii Hamas din Damasc .
Liderul organizaţiei, Khaled Meshaal, a arătat că va analiza eliberarea soldatului dacă Israel reia discuţiile pentru eliberatea prizonierilor palestinieni.
Sergentul Shalit a fost capturat în urma unui raid al militanţilor în Israel, în 2006,aminteşte BBC News.
Discuţiile de eliberare a acestuia în schimbul unor prizonieri palestinieni au eşuat anul trecut.
Rusia este singurul stat care are un dialog direct cu Hamas, gruparea care conduce Fâşia Gaza.




SUA promite că nu va abandona poporul afgan

Secretarul american de stat Hillary Clinton a promis că SUA ?nu va abandona poporul afgan?. Astfel, la întâlnirea cu liderul afgan Hamid Karzai, aceasta a făcut referire la viitoare retragere a soldaţilor de pe front.
Secretarul de stat, privit a fi cel mai bun prieten al lui Karzai la Washington, a fost primul oficial american care s-a întâlnit cu acesta în cadrul vizitei în SUA, în încercarea de a repara relaţiile foarte tensionate, scrie The Times.
Clinton a precizat că deşi se pregăteşte tranziţia misiunii de luptă din Afghanistan, poprul afgan nu va fi abandonat: ?angajamentul nostru civil va rămâne pentru mult timp.?




Iran doreşte negocieri directe cu UE

Iran este dispus să participe la discuţii cu şeful de politică externă al UE pe marginea activităţilor sale nucleare, declara un oficial, după ce şefa diplomaţiei a vobit despre noi sancţiuni contra Teheranului.
Catherine Ashton declara că sancţiuni suplimentare ar putea fi adoptate repede, dar că UE este deschisă la discuţii cu Iran.
Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Ramin Mehmanparast, declara că Iran este pregătit pentru discuţii cu Ashton, dar a adăugat că nu au fost încă stabilite detaliile acestora, relatează Reuters.
"Principalul negociator Saeed Jalili şi Ashton s-ar putea întâlni în Turcia," preciza Mehmanparast. Ankara se arătase dispusă a media situaţia în controversatul program nuclear iranian şi negocierile aferente.




Antena3.ro





×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close