x close

Revoltă sângeroasă într-o închisoare din Mexic. Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 25 au fost rănite

de S.T.    |    11 Oct 2017   •   10:13
Revoltă sângeroasă într-o închisoare din Mexic. Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 25 au fost rănite 534 Foto: pixabay.com

Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 25 au fost rănite, dintre care opt grav, în cursul unei revolte într-o închisoare din nordul Mexicului, au anunţat marţi autorităţile, citate de agenţia DPA.

Violenţele au izbucnit aparent între membri din cadrul a două bande rivale din interiorul închisorii Cadereyta, după ce aproximativ 40 de deţinuţi au omorât un deţinut şi i-au dat foc. În jur de 250 de deţinuţi au fost implicaţi în total în incident.

Poliţia mexicană a reuşit să pună situaţia sub control în închisoare, a indicat Aldo Fasci, un purtător de cuvânt al forţelor de securitate.

Agenţia DPA comentează că revoltele nu sunt ceva neobişnuit în închisorile mexicane, care sunt deseori controlate de către bande organizate.

Citeşte mai multe despre:

Mexic inchisoare revolta morti
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati