Antena 3 CNN Externe Aproape 43.000 de britanici ar putea avea rezultate fals negative la Covid

Aproape 43.000 de britanici ar putea avea rezultate fals negative la Covid

Este posibil ca aproximativ 43.000 de persoane din Marea Britanie să fi primit în mod eronat un rezultat negativ la testul pentru coronavirus, din cauza unor erori de laborator, a anunțat guvernul britanic.

Aproape 43.000 de britanici ar putea avea rezultate fals negative la Covid
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    15 Oct 2021   •   20:46

Testele de la loboratorul Immensa Health Clinic Ltd. din Wolverhampton, au fost suspendate, după o anchetă privind rapoartele referitoare la persoane care au primit rezultate negative la testul PCR, după ce anterior au fost testate pozitiv prin intermediul altor tipuri de teste, a declarat vineri Agenția de Securitate Sanitară din Marea Britanie.

NHS Test and Trace estimează că aproximativ 43.000 de persoane ar fi putut primi rezultate negative incorecte la testul PCR între 9 septembrie și 12 octombrie, majoritatea în sud-vestul Angliei. Instituția a descris incidentul ca fiind „un incident izolat atribuit unui singur laborator”, dar a precizat că toate probele au fost redirecționate către alte laboratoare.

Persoanele afectate vor fi contactate și vor fi sfătuite să facă un alt test.

Will Welfare, directorul de incidente de sănătate publică la UKHSA a declarat că nu există o dovadă palpabilă cum că există defecțiuni la kitul de destare.

 „Publicul ar trebui să rămână încrezător în utilizarea lor și în alte servicii de laborator furnizate în prezent”, a precizat el, potrivit Bloomberg.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close