Antena 3 CNN Externe Un român este prima persoană condamnată la Verona pentru un permis verde fals

Un român este prima persoană condamnată la Verona pentru un permis verde fals

Un român este prima persoană condamnată la Verona pentru un permis verde fals. Bărbatul va trebui să plătească o amendă de 9.000 de euro.

Un român este prima persoană condamnată la Verona pentru un permis verde fals
Sursa foto: Pixabay
de Alexandra Ionescu    |    03 Feb 2022   •   19:16

Un judecător a semnat un decret penal pentru o amendă de 9.000 de euro pentru un român prins cu un certificat fals de vaccinare. Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost oprit de carabinieri în cadrul unor verificări privind respectarea măsurilor anti-COVID.

Codul QR pe care acesta l-a arătat nu îi aparținea lui, ci unui italian în vârstă de 58 de ani. Ulterior, s-a dovedit că românul nu primise nicio doză de vaccin.

Deși acesta este primul dosar încheiat pe subiectul certificatului verde fals, procurorul adjunct Bruno Francesco Bruni susține că nu este un caz singular, și că există numeroase astfel de încălcări ale legii, multe persoane arată documente ce aparțin de fapt, altor persoane, potrivit L'Arena.

 

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close