Antena 3 CNN Externe Un român s-a descălțat și a început să se spele pe picioare într-o fântână istorică din Roma, din centrul orașului

Un român s-a descălțat și a început să se spele pe picioare într-o fântână istorică din Roma, din centrul orașului

Un român de 44 de ani a decis să își spăle picioarele într-o fântână arteziană, monument istoric, din centrul Romei.

de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Noi 2022   •   13:03

Bărbatul a făcut gestul în plină zi, sub privirile indignate a zeci de turiști și localnici aflați în trecere prin zonă.

Românul s-a descălțat și și-a scos șosetele, după care și-a băgat picioarele în fântâna Naiadi, aflată în Piazza della Repubblica, una dintre cele mai turistice zone din Roma.

Bărbatul a început să se spele liniștit, ca și cum ar fi fost cel mai normal gest din lume și nu s-a arătat deloc deranjat de privirile critice ale trecătorilor, în marea lor majoritate turiști, potrivit Canale Dieci.

Scăldatul este interzis în fântânile arteziene din Roma și pentru că românul n-a provocat nicio daună, a primit o amendă de 500 de euro. 

 

×
Subiecte în articol: roma fântâna Naiadi Italia
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close