Antena 3 CNN Externe Autoritățile spaniole au stabilit ziua în care Marian Eugen Sabău va fi eutanasiat. Primul deținut din Spania care va beneficia de moarte asistată

Autoritățile spaniole au stabilit ziua în care Marian Eugen Sabău va fi eutanasiat. Primul deținut din Spania care va beneficia de moarte asistată

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 10:17 13 Aug 2022 Modificat la 13:56 13 Aug 2022
marian-eugen-sabau
Sursa foto: ziarulromanesc.es

Românul Marian Eugen Sabău (46 ani) din Tarragona va fi eutanasiat pe 23 august, au stabilit autorităţile din Spania.

Curtea de Apel i-a acordat acestuia, la cerere și în mod definitiv, dreptul de a muri cu demnitate, chiar înainte de procesul în care e acuzat că a împușcat trei foști colegi de serviciu și 2 polițiști, în decembrie anul trecut.

Curtea Constituțională a refuzat să admită recursul agenților răniți care au încercat să oprească moartea asistată a lui Marian Eugen Sabău, potrivit ziarulromanesc.es.

Spitalul Penitenciar Terrassa a stabilit executarea procedurii pentru data de 23 august.

Potrivit sentinței, magistrații consideră că nu există încălcarea drepturilor fundamentale și nicio problemă constituțională pentru a opri procedura.

După atacul la sediul fostului angajator Securitas din Tarragona, Sabău s-a baricadat într-o fermă abandonată. Acolo, înarmat cu diverse arme și o vestă antiglonț, a ignorat avertismentele negociatorilor de a se preda.

El a fost neutralizat de grupul de elită al Poliției Catalane. În urma împuşcăturilor suferite, Sabău s-a ales cu tetraplegie ireversibilă şi un picior amputat, şi a cerut să fie eutanasiat. Practic, nu a ajuns în închisoare, pentru că nu a putut părăsi niciodată spitalul.

Bărbatul va deveni astfel primul deținut din Spania care are dreptul la o moarte demnă, de la intrarea în vigoare a legii eutanasiei, în urmă cu un an.

×
Parteneri
x close