Antena 3 CNN Externe Un român i-a luat arma unui poliţist şi a deschis focul într-un tren de mare viteză, în Franța | Filmul incidentului care a îngrozit 800 de călători

Un român i-a luat arma unui poliţist şi a deschis focul într-un tren de mare viteză, în Franța | Filmul incidentului care a îngrozit 800 de călători

Un român a băgat groaza în pasagerii unui tren TGV (de mare viteză), care făcea legătura între Annecy și Paris.

Un român i-a luat arma unui poliţist şi a deschis focul într-un tren de mare viteză, în Franța  | Filmul incidentului care a îngrozit 800 de călători
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Iul 2023   •   13:57

Incidentul a avut loc joi.

Bărbatul i-a panicat pe cei aflați într-un compartiment al trenului, după ce a spart cu un ciocan geamul unei uși de acces în vagon, în timp ce garnitura feroviară rula cu viteză maximă.

Individul, în vârstă de aproximativ 30 de ani și de naționalitate română, potrivit publicației Creusot Infos, a pătruns în compartiment cu mâinile pline de sânge.

"După stația Macon, un individ care se afla la intrarea în vagon a intrat cu mâinile pline de sânge. I-am spus pasagerului din spatele meu: 'Tipul ăsta e ciudat'. Am observat că a spart geamul trenului cu un ciocan", a povestit Stephanie Debord, o pasageră în vârstă de 49 de ani, citată de AFP.

Controlorii din tren au chemat un polițist în civil, care l-a somat pe român cu arma. Acesta a ignorat somațiile și s-a aruncat asupra polițistului, reușind să-l dezarmeze. 

Românul a tras cu arma polițistului, dar glonțul s-a înfipt în podea

Suspectul a tras un foc, care însă a nimerit podeaua vagonului.

În cele din urmă, el a fost dezarmat și imobilizat de polițist, cu ajutorul câtorva călători, relatează BFMTV.

Intervenția polițistului a fost lăudată de ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin pe Twitter.

"Îi mulțumesc polițistului aflat în afara orelor de program care a intervenit în mod curajos în acest tren pentru a aresta un suspect amenințător", a scris Darmanin pe Twitter.

Ministrul a precizat că ofițerul de poliție avea arma la el, deși era timpul liber, în virtutea sistemului  „Voyager-proteger” (Călătorești și protejezi), în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

În baza acestui sistem, polițiștii au posibilitatea de a beneficia de reduceri sau deplasări gratuite cu trenul, cu condiția de a fi înarmați, pentru a putea interveni în caz de nevoie.

Suspectul reținut și imobilizat a fost predat jandarmilor în stația Montchanin-Le Creusot (foto următoare).

Aceștia au descoperit asupra românului un cuțit. El urmează să fie cercetat pentru tentativă de omor asupra unui polițist, port ilegal de armă albă și distrugere.

Compania feroviară franceză, SNCF, a precizat că cei 800 de pasageri ai trenului TGV au fost preluați de o altă garnitură feroviară similară, care venea de la Lyon.

Trenul în care s-a petrecut incidentul a rămas la dispoziția investigatorilor.

×
Subiecte în articol: roman TGV Franta Gerald Darmanin
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close