Antena 3 CNN Externe Raluca, o româncă din Belfast, și-a ucis cu un cuțit fiul în vârstă de 8 luni și și-a rănit grav fiica de doi ani

Raluca, o româncă din Belfast, și-a ucis cu un cuțit fiul în vârstă de 8 luni și și-a rănit grav fiica de doi ani

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 14:58 30 Iul 2021 Modificat la 15:55 30 Iul 2021
Ireland police

Femeia, pe nume Raluca Tagani (foto, miniatură), în vârstă de 29 de ani, trăiește la Belfast este căsătorită cu un cetățean irlandez, care nu se afla în Belfast la momentul atacului.

Primele informații arată că femeia și-a atacat copiii cu cuțitul într-o criză de furie, marți seara.

Vecinii sunt cei care au fost alertați de țipete și au chemat poliția.

Polițiștii au găsit cadavrul bebelușului de 8 luni și pe fiica femeii, grav rănită. Aceasta a fost transportată la spital.

La spital a ajuns și autoarea abominabilului atac, dar a fost între timp externată, reținută și audiată de poliție și urma să apară, vineri, în fața unui tribunal din Belfast.

Ea este singura reținută de poliție în acest caz.

Tatăl copiilor, care se afla în Anglia, a fost anunțat de tragedie și este devastat, relatează presa din insulă.

Potrivit Daily Mail, Raluca Tagani a fost pusă sub acuzare pentru uciderea fiului său, Liam O'Keefe, în vârstă de 8 luni și pentru tentativă de omor asupra fiicei sale de 2 ani.

"Copilul rănit a rămas în spital iar starea sa este stabilă", a precizat inspectorul șef de poliție Chris Millar.

Publicația britanică mai scrie că tatăl bebelușului ucis urma să își boteze copilul în cursul acestui an dar, în mod tragic, acum va trebui să-l îngroape.

Liam O'Keefe mai are patru copii dintr-o căsătorie anterioară.

Raluca Tagani și-a actualizat fotografia de profil și de copertă a contului de Facebook în ziua crimei

El a întâlnit-o pe Raluca Tagani într-o vacanță în urmă cu trei ani.

De atunci, femeia s-a mutat cu el în Irlanda de Nord.

Cei doi copii atacați de Raluca Tagani sunt din relația cu Liam O'Keefe

Vecinii au adus flori și jucării în memoria copilului ucis, în fața casei unde s-a consumat tragedia (foto galerie).

Pe contul de Facebook al femeii sunt numeroase fotografii ale copiilor cuplului, încărcate relativ recent.

Conform datelor relevate de contul de pe rețeaua socială, atât fotografia de profil, cât și cea de copertă, în care se văd cei doi copii, au fost încărcate pe 27 iulie, în ziua crimei.

×
x close