Antena 3 CNN Externe O româncă a murit în Grecia, după ce ambulanţa chemată de urgenţă a întârziat mai bine de o oră

O româncă a murit în Grecia, după ce ambulanţa chemată de urgenţă a întârziat mai bine de o oră

O turistă româncă a murit în Halkidiki după ce a așteptat ambulanța peste o oră. Turista de 63 de ani a murit miercuri după-amiază în Halkidiki, după ce și-a pierdut cunoștința în timp ce se afla într-o tavernă din zona Ouranoupoli.

de Alexandra Axinia    |    09 Iun 2023   •   14:33

Moartea turistei a evidențiat încă o dată marile lipsuri ale sistemului de sănătate din Grecia, întrucât ambulanța Centrului pentru Intervenții de Urgență a avut nevoie de o oră și un sfert pentru a ajunge la fața locului.

Turista de 63 de ani se afla alături de un grup pe o croazieră în Grecia. Grupul a debarcat în portul Ouranoupoli. Femeia se afla la o tavernă în momentul în care i s-ar fi făcut rău.

Citește și: Un băiețel de 10 ani, dispărut în apele Crișului Negru, a fost găsit mort. Autoritățile l-au căutat cu elicopterul, drone și scafandri

Un doctor aflat în zonă i-a făcut manevrele de resuscitare, dar, din păcate, nu a putut fi salvată.

Întârzierea ambulanței nu este un caz izolat. În ultimele zile trei persoane au decedat după ce salvarea care trebuia să îi ajute a întârziat prea mult. Acest lucru evidențiază lipsurile din sistemul de sănătate din Grecia.

În Grecia, există insule care beneficiază de o singură mașină de salvare, care atunci când șoferul are o zi liberă, ajunge să fie condusă și de primar.

×
Subiecte în articol: romanca moarta Grecia ambulanta intarziere
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close