Antena 3 CNN Externe Romulus Mailat, românul acuzat de uciderea unei femei din Italia, judecat

Romulus Mailat, românul acuzat de uciderea unei femei din Italia, judecat

Romulus Mailat, românul acuzat de uciderea unei femei din Italia, judecat
25 Sep 2008   •   10:26

Nicolae Romulus Mailat, românul acuzat de uciderea Giovannei Reggiani în Italia, va fi judecat joi. Deşi iniţial procurorii renunţaseră la învinuire, au revenit asupra cauzei şi au decis să menţină acuzaţia, pe motiv că Mailat ar fi încercat să violeze victima. Raportul medico-legal publicat la sfârşitul lunii ianuarie indica faptul că Giovanna Reggiani nu a fost violată. Mailat recunoaşte doar că a jefuit-o pe italiancă.

Nicolae Romulus Mailat a fost acuzat în luna octombrie a anului trecut că ar fi bătut, violat şi ucis la Roma o italiancă de 47 de ani. Giovanna Reggiani, soţia unui ofiţer de marină, a fost găsită într-un şanţ, în zona Tor di Quinto. În ciuda eforturilor medicilor, femeia a murit la scurt timp la spital. După descoperirea victimei, anchetatorii au declanşat cercetările şi l-au identificat ca posibil autor al crimei pe românul de 25 de ani. În baraca în care stătea Mailat, poliţiştii au găsit obiecte personale ale victimei. În plus, martori oculari, printre care şi o tânără româncă, au declarat anchetatorilor că l-au văzut pe bărbat în timp ce o căra în spate pe femeia aproape moartă. Românul a fost arestat la sfârşitul lunii octombrie şi încarcerat într-un penitenciar din Roma.

În urma necropsiei anchetatorii au stabilit că femeia nu fusese violată. La 11 luni de la izbucnirea scandalului, Romulus Mailat respinge acuzaţiile de agresiune şi de omor. Singura infracţiune pe care o recunoaşte este cea de tâlhărie. Mai mult, Mailat este acuzat că a încercat să îl implice în asasinarea Giovannei Reggiani pe un tânăr conaţional, fiul celei care a descoperit cadavrul italiencei. Incidentul a strânit un val de proteste în Italia.

Au existat şi cîteva cazuri în care cetăţeni români au fost găsiţi morţi pe stradă. Anchetatorii nu au putut dovedi dacă aceştia au fost victimele grupurilor xenofobe din Peninsulă. De asemenea, la scurt timp după episodul Mailat, guvernul italian a adoptat un decret privind expulzarea cetăţenilor comunitari, care comit infracţiuni.

Antena3


×
Subiecte în articol: roma
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close