Antena 3 CNN Externe Rusia. 26 de anchete penale privind fraudarea alegerilor legislative, demarate de autorităţi

Rusia. 26 de anchete penale privind fraudarea alegerilor legislative, demarate de autorităţi

Rusia. 26 de anchete penale privind fraudarea alegerilor legislative, demarate de autorităţi
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
21 Ian 2012   •   13:40
Anchetatorii ruşi au anunţat sâmbătă că au demarat nici mai mult, nici mai puţin de 26 de anchete penale privind unele dintre numeroasele acuzaţii de fraudă la alegerile legislative din decembrie, conform AFP.

Comitetul de investigaţie a deschis anchetele privind acuzaţii care merg de la umplerea urnelor până la cumpărarea voturilor, conform unui comunicat.

Comitetul a primit 350 de acuzaţii privind diversele fraude şi a deschis o anchetă pe tema a 26 dintre ele, „în principal umplerea urnelor”, cumpărarea de voturi sau presiuni asupra alegătorilor” a adăugat forul.

Şase regiuni sunt vizate de anchete, inclusiv Moscova.

Rusia s-a confruntat în ultimele săptămâni cu un val fără precedent de manifestaţii împotriva victoriei considerate frauduloase a partidului premierului Vladimir Putin, la legislativele din 4 decembrie. Putin va candida la alegerile prezidenţiale de la 4 martie.



×
Parteneri
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea
x close