Antena 3 CNN Externe Rusia a încercat să blocheze subiectul crizei din Venezuela la ONU

Rusia a încercat să blocheze subiectul crizei din Venezuela la ONU

<1 minut de citit Publicat la 18:03 26 Ian 2019 Modificat la 18:03 26 Ian 2019
o_1d25edojd114q1sahbc6t7n1vte8.jpg

Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebejia, a acuzat sâmbătă ''Statele Unite şi pe aliaţii lor că vor să-l înlăture de la putere pe preşedintele Venezuelei'', refuzându-i Consiliului de Securitate al ONU dreptul de a discuta despre situaţia din ţara latinoamericană, relatează AFP. 

Vorbind despre ''o lovitură de stat'', diplomatul rus a afirmat că starea de criză din Venezuela ţine de ''situaţia internă'' din ţara respectivă. În răspunsul său, secretarul de stat american Mike Pompeo a subliniat că ''regimul lui Nicolas Maduro îşi reprimă poporul '' de ani de zile. Mii de venezueleni fug, destabilizând regiunea, a spus Pompeo. 

În cursul unui vot de procedură vizând împiedicarea reuniunii, Rusia nu a reuşit totuşi să întrunească suficiente voturi (9 erau necesare din cele 15 ale Consiliului). 

China, Africa de Sud şi Guineea Ecuatorială au votat cu Rusia împotriva desfăşurării reuniunii. Cele şase ţări occidentale (SUA, Franţa, Regatul Unit, Germania, Belgia şi Polonia), împreună cu Peru, Kuweit şi Republica Dominicană, au votat pentru reuniune. Indonezia şi Cote D'Ivoire s-au abţinut.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close